DS pregătește un SUV bazat pe DS 3 care va beneficia și de o versiune electrică
Cel mai popular model din gamă este DS 3, care a contabilizat circa două treimi din vânzările totale DS de la lansarea brandului pe piața în 2010. Prin urmare, nu este o surpriză că marca franceză plănuiește lansarea unui SUV compact bazat pe DS3 în 2019.
În acest fel, DS speră să profite de succesul lui DS 3, dar și de vânzările în creștere înregistrate de SUV-uri, care au ajuns la o cotă de piață de circa 33% pe Bătrânul Continent.
"Trebuie să profităm de numeroșii clienți care au cumpărat DS 3 în ultimii 6-7 ani, dar vedem și recunoaștem evoluția pieței. Ne gândim să avem modele profitabile care să se producă în volum mare fără să uităm clienții lui DS 3", spune Eric Apode, vice-președinte executiv al DS.
Conform nomenclaturii utilizate în prezent, noul model se va numi cel mai probabil DS 3 Crossback și va utiliza platforma CMP a Grupului PSA pe care va fi dezvoltată și noua generație a lui Peugeot 208. Unul dintre principalii rivali ai noului model va fi Audi Q2.
De asemenea, noul SUV va avea și o versiune electrică, iar francezii au oferit anterior și câteva date tehnice despre platforma e-CMP pe care o dezvoltă împreună cu partenerii chinezi Dongfeng: motorul electric va avea 115 cai putere, în timp ce bateria de 50 kWh va oferi o autonomie estimată la circa 450 de kilometri, conform standardului NEDC.
În paralel, DS va dezvolta un nou model în segmentul subcompact care va fi comercializat în paralel cu DS 3, urmând însă să beneficieze de o serie de îmbunătățiri și versiuni speciale.
- GROAZĂ ŞI TEROARE. O femeie a intrat cu maşina într-o şcoală din Sydney: Doi copii au murit, iar peste 20 au fost răniţi
- Fără cei șapte ani de acasă! Trei minori, pe mâna Poliţiei pentru că au furat o maşină. Unde a fost găsit automobilul
- Baionete vechi de peste 100 de ani, găsite de vameşi în maşina unei moldovence