Voluntarii în acţiune. Peste 2.300 de copaci au fost sădiţi pe o lungime de doi kilometri în Orhei
Au sădit fapte bune şi locuitorii oraşului Orhei. Sute de voluntari s-au înarmat cu hârleţe şi au plantat arbori pe malul râului răut.
Plantarea unui arbore durează câteva minute, în schimb aduce beneficii mediului înconjurător, pentru mulţi ani înainte. În doar câteva ore, voluntarii au pus în pământ câte cel puţin 50 de puieţi fiecare. Până la sfârşitul zilei, aceştia şi-au propus să 2.300 de sălcii pe o lungime de aproximativ 2 kilometri de-a lungul râului Răut.
Vor să aibă un oraş verde şi un râu curat. Sute de voluntari din oraşul Orhei s-au înarmat cu hârleţe şi au plantat arbori pe malul Răutului. Scopul acţiunii este de a întări albia râului. În total, participanţii au sădit peste 2300 de sălcii pe o lungime de doi kilometri.
"Apa luăm din râul Răut, cu căldăruşa încetişor ne ducem, luăm câte jumătate de căldare, turnăm la fiecare pom, şi aşa mergem în continuare cu toată echipa noastră", a declarat un locuitor.
"Pădurea este inima planetei. Ar însemna că trebuie să sădim copacii, pentru că pădurile se taie, şi atmosfera trebuie să fie curată", a declarat un locuitor.
Proiectul de înverzire a luncii râului Răut fost implimentat de Centrul Naţional de Mediu cu susţinerea financiară a Agenţiei de dezvoltare a Austriei.
"Avem o muţime de copaci în Austria. Moldova este însă mai săracă în vegetaţie, aşa că suntem mândri să contribuim la plantrea arborilor noi", a declarat Alexander Karner, şef Agenţia de Dezvoltare a Austriei.
"Organizăm întreaga campanie de plantare împreună cu reprezentanţii companiilor locale şi copiii de la şcolile din oraşul Orhei. Deci în total aproximativ 260 de persoane", a spus Tatiana Mosenţ, manager proiecte Centrul Naţional de Mediu.
Potrivit ecologiştilor, arborii plantaţi pe malul râului întăresc albia şi protejează bazinul acvatic de evaporarea excesivă pe timp de arştiţă.
S-au înarmat cu hârleţe şi găleţi cu apă, şi au plantat o faptă bună. În parcul Valea Trandafirilor din Capitală, mai mulţi voluntari au sădit o alee de trandafiri pitici pentru a da viaţă grădinii. Participanţii au dat dovadă de inginiozitate şi au ales să personalizeze fiecare rădăcină cu câte un mesaj. Iar locuitorii oraşului Orhei au demonstrat că sunt eco resonsabili plantând mii de copaci pe malul râului Răut.
"Important este ca tulpina să fie în sus, rădăcinile trebuie să fie puse de-a latul. Se pune şi altă persoană ar fi bine să acopere", a spus un voluntar.
Pentru Tatiana Sili această zi va fi una deosebită, deoarece a plantat un trandafir chiar de ziua ei de naştere. Fetiţa a lăsat şi un mesaj pentru mama ei.
"Eu vreau să sădesc trandafiri deoarece bunica mea este grădinar şi eu vreau să repet talentul ei. Totul este pentru mama", a declarat Tatiana Sili, voluntar.
Voluntarii spun că parcul avea nevoie de o împrospătare, mai ales cu trandafiri.
"Era necesar şi nu doar în parcul asta, în toate parcurile e necesar verdeaţă, culori", a spus Otilia Cotruţă, organizator.
"Îl înfrumuseţăm pentru că tot aici ne plimbăm cu copilaşii zi cu zi. Este o experienţă nouă şi binevenită."
"Acesta a fost locul coordonat cu instituţia "Spaţii Verzi" şi ei ne-au sugerat că aici ar fi bine şi aici s-ar regăsi frumos acea alee trandafiri", a spus Otilia Cotruţă, organizator.
- O şoferiţă din Capitală şi-a parcat maşina pe un loc rezervat altui automobil. De ce surpriză a avut parte
- Un Palat al Justiţiei va fi construit la Orhei. Ce unităţi teritoriale vor fi arondate
- Petrecere mare de hramul Orheiului! 25 de mii de oameni au sărbătorit 463 de ani de la fondarea localităţii (FOTO)