SAT PRĂDAT DE HOȚI. Mai multe familii din Fundurii Vechi au rămas fără bani
Câteva familii din satul Fundurii Vechi, raionul Glodeni, au rămas fără bani după ce hoții le-au dat buzna în locuințe. Zeci de mii de lei, bijuterii din aur și alte bunuri de preț au fost scoase din casele oamenilor în timp ce aceștia lipseau de acasă sau noaptea în timp ce proprietarii dormeau. Inspectoratul de poliție Glodeni a inițiat un dosar penal în acest caz.
Emilia Burlacu spune că și-a dat seama că hoții i-au intrat în casă abia a două zi după masă. Făptașii au spart un geam, au pătruns în interior și au întors casa cu picioarele în sus până când nu au dat de bani. Cei 20 de mii de lei pe care femeia împreună cu soțul i-a agonisit pentru înmormântare, erau într-o pungă.
Lui moș Ion îi dau lacrimile când vorbește despre cele întâmplate. Bărbatul spune că au îndurat mai multe lipsuri timp de patru ani pentru a strânge acești bani.
"Câți ani am strâns. Acum vedeți o înmormântare cât costă? Acasă nu ai unde face. Să-i dea Dumnezeu să-l paralizeze când va pune mâna pe paralele celea. Nu te înduri să iei poate o bucățică să mănânci ca să strângi, că nu îți dă nimeni acum", a spus un locuitor al satului Fundurii Vechi, Glodeni, Ion Burlacu.
Mai mult, Emilia Burlacu spune că hoții au dat buzna și în casa fiului său de unde au sustras mai multe bijuterii din aur și bani.
"La dânșii tot a fost în casă. I-a luat aurul, dolarii, euro. Tot atunci, doar că la dânsa spunea că de zi nu erau."
Acest bărbat spune că, tot în aceeași noapte, hoții au intrat și în casa vecinei sale, care de curând s-a dus cu traiul într-un alt sat. Ei au sustras din locuința aflată fără supraveghere mai multe bunuri.
După cele întâmplate, oamenii din localitate spun că sunt mult mai atenți la bunurile pe care le au.
"E cu frică. Mai înainte când era lume mai multă, umbla lumea de cu seară. Nu erau duși peste hotare. Dar acum peste două, trei case sunt goale, sunt plecați. Străzile nu sunt luminate."
"Nu le este frică. Stă tineretul acesta nu lucrează nicăieri, dar de băut și de mâncare trebuie să aibă."
Angajații Inspectoratului de Poliție din Glodeni spun că au un suspect. În câteva zile acesta ar fi comis cel puțin cinci furturi. Dacă vina lui va fi dovedită el riscă până la patru ani de pușcărie.
Oamenii legii urmează să stabilească care este prejudiciul cauzat victimelor.