Bine de știut! Cinci uleiuri esențiale care te ajută să dormi bine
FOTO: realitatea.net
Ai încercat aromoterapia pentru relaxare și un somn odihnitor? Ea chiar funcționează, iar aceste 5 uleiuri esențiale te ajută să dormi bine și să te trezești plină de energie dimineața, scrie realitatea.net.
5 uleiuri esențiale care te ajută să dormi bine
1. Lavanda
Este una dintre cele mai eficiente plante pentru relaxare, dovedindu-se a fi foarte eficientă în cazul persoanelor care suferă de insomnie, potrivit publicației specializate Evidence-Based Complementary and Alternative Medicine. A fost folosită din vremuri străvechi ca remediu pentru insomnie, iar studiile au arătat că lavanda are capacitatea de a îmbunătăți calitatea somnului, împiedicând trezirile repetate din timpul nopții.
2. Bergamota
Fiind înrudită cu portocalele și lămâile, bergamota este adesea folosită în medicina alternativă. Uleiul esențial de bergamotă are un efect relaxant și îmbunătățește calitatea somnului, fiind un bun adjuvant pentru persoanele stresate.
3. Mușețel
Este o plantă folosită pentru foarte multe probleme medicale, însă trebuie să știi că mușețelul are de asemenea un efect calmant asupra sistemului nervos și este folosit pentru a îmbunătăți calitatea somnului. Studiile realizate arată că uleiul esențial de mușețel reduce nivelul de stres, induce o stare de calm și are un ușor efect sedativ, potrivit publicației specializate Molecula Medicine Reports.
4. Valeriana
Este o plantă recunoscută pentru efectul calmant și este dovedit că îmbunătățește calitatea somnului, fiind utilă persoanelor care suferă de insomnie. Este în special folosită pentru a te ajuta să adormi mai repede, explică National Institutes of Health.
5. Ylang Ylang
Mirosul său floral are efect calmant și relaxant. Potrivit unui studiu realizat recent, ylang ylang s-a dovedit a fi o plantă utilă pentru a alunga stările depresive și a reduce anxietatea/stresul. De asemenea, uleiul esențial de ylang ylang poate să fie util pentru a îmbunătăți calitatea somnului.
- CRIZĂ DE RINICHI. Cele mai bune ceaiuri cu efecte excepţionale
- Trebuie să știi asta! Ceaiuri care te ajută la slăbit. Trebuie să ai aceste plante în casă
- AVERTISMENT! Cât de otrăvitoare sunt pliculețele de ceai. Ce spun medicii
- O NOUĂ MINIVACANŢĂ: Salariaţii din sectorul public se vor odihni patru zile