Îndrăzneală sau prostie? O femeie și-a chemat TOȚI AMANȚII la ziua de naștere
"Eu nu am vorbit nimic rău, pur și simplu așa a fost, "pâc" puțin..Arătați vreo vânătaie la el. Domnul polițist, pur și simplu iată așa un pumn ușoor. Nu are nicio zgârâietură."
Patru tineri, cu vârstele cuprinse între 19 și 22 de ani, au ajuns aseară pe mâna poliției după ce s-au luat la bătaie din cauza unei fete. S-a întâmplat într-un karaoke din Capitală, unde domnişoara îşi sărbătorea ziua de naştere.
Pentru a-i calma pe tineri, a fost nevoie de intervenția a două echipaje de poliție ale Batalionului de Reacţionare Operativă. După câteva pahare de tărie, unul dintre tineri și-a adus aminte că fata, care a fost mai întâi iubita lui, îl înșelase când era plecat peste hotare.
" - Prietena mea, nu era stabilă. Eu am trăit deja cu ea trei ani de zile. Eu ma duc să mă distrez puțin, iar ea...ea are prieten. - Te-a înșelat? - M-a înșelat."
Tocmai când cei doi părea că s-au calmat, un alt tânăr din gaşcă şi-a dat seama că nu se poate împăca cu gândul că aceeaşi domnişoară, care a fost cândva şi iubita lui, se află acum într-o altă relaţie.
"Prietena lui, apoi e prietena mea."
Tinerii au fost duși la Inspectoratul de Poliție din sectorul Râșcani. Acolo, unii dintre ei au încercat să agreseze polițiștii.
" -Să întinzi mâna trebuie? -Eu nu am întins mâna. -Așează-te. -Eu mă așez. - Așează-te pe scaun, acuș o să ne clarificăm."
Totuşi, cel mai mult a avut de suferit actualul prieten al fetei.
"Dar cine ești tu, cerbule...Tu nu te-ai gândit că o să te întâlnești pe urmă? Și acum ce, ai chemat poliție? Îl ucid."
Tânăra n-a putut explica de ce s-au luat la ceartă foştii ei iubiţi.
"-De la nimica toată. Noi singuri nu am înțeles de la ce s-a luat cearta. Pur și simplu au ieșit și l-au lovit cu pumnul. -Fostul prieten l-a atacat pe actualul? -Da. Băiatul care a lovit în el nu e nimic pentru mine."
Iubitul fetei spune că nu s-a așteptat ca distracția lor să se termine astfel.
"Unul dintre ei mi-a propus să beau, eu le-am zis că nu consum alcool, iar altul a lovit în mine și m-a numit. Sunt actualul prieten al fetei, al domnișoarei."
Pentru isprava lor, agresorii riscă să se aleagă cu amenzi.