Locuitorii Capitalei s-au plâns edilului interimar de construcţiile ilegale. Decizia luată de Silvia Radu
Construcţiile ilegale dau mari bătăi de cap locuitorilor Capitalei. Aceasta a fost una dintre problemele de care s-au plâns oamenii primiţi în audienţă de primarul interimar, Silvia Radu.
Mai mulţi de locatari din sectorul Buiucani au venit în biroul edilului pentru că sunt nemulţumiţi de ridicarea unui bloc cu locuinţe pe strada Belinski.
"Autorizarea de construire a fost dată la lucrările de pregătire. Conform acestei autorizaţii s-a început scandalul, autorizaţia a fost sistată", a declarat şeful Direcţiei arhitectură, Sergiu Borozan.
"O să ne întâlnim cu constructorii daţi, trebuie să ne întâlnim cu proprietarul acestei construcţii, ca să modificăm proiectul şi să găsim o soluţie pentru toţi", a declarat primarul general interimar al Capitalei, Silvia Radu.
Oamenii au plecat mulţumiţi pentru că au fost auziţi de autorităţi.
"Dânsa a fost destul de receptivă, a intrat în esenţă, a făcut cunoştinţă cu problema şi am înţeles că a dat indicaţii."
"M-a primit călduros, eu cred că a înţeles problema şi că banii primăriei sunt în mâinile lor."
Primarul interimar a audiat, miercuri, şapte cetăţeni ai Capitalei.
"Sunt probleme ce ţin de construcţii, sunt probleme ce ţin de acordarea spaţiului pentru comercializare. Am simţit o lipsă de comunicare anterioară", a declarat edilul interimar al Capitalei, Silvia Radu.
Primarul interimar va organiza audienţe pentru locuitorii Capitalei de două ori pe lună.
Pentru înscriere, oamenii trebuie să se adreseze Direcţiei corespondenţă, petiţii şi audienţă a Primăriei.
- Socialiștii au contestat la CC numirea Silviei Radu în funcţia de primar interimar. PSRM susţine că decizia lui Grozavu este ilegală
- Proaspătul primar interimar al Capitalei a punctat priorităţile de pe agenda de lucru
- Silvia Radu: Vreau soluţii concrete pentru traficul din Capitală. Cine nu poate să le ofere, să-şi dea demisia
- Autorităţile din Chişinău spun că sunt pregătite de iarnă, chiar dacă autospecialele sunt vechi (FOTOREPORT)