Şoferul care a accidentat mortal o femeie care mătura în stradă în 2014, condamnat la cinci ani de închisoare
Procuratura municipiului Chişinău a demonstrat vinovăţia unui conducător auto, care acum trei ani, a accidentat mortal o femeie, care mătura strada.
Cazul s-a produs în dimineaţa zilei de 27 iunie 2014, când inculpatul, care se deplasa la volanul autoturismului pe strada Mihail Kogălniceanu din capitală, nu a manifestat prudenţă la trafic, tamponând mortal o femeie de 72 de ani, care efectua activităţi de măturător stradal pe partea carosabilă. Ulterior, din inerţie, inculpatul a ajuns cu maşina într-un alt automobil, care era parcat pe marginea carosabilului.
Inculpatul aşa şi nu şi-a recunoscut vina în săvârşirea infracţiunii incriminate, declarând că nu el s-ar fi aflat la volan, ci o altă persoană.
Tot el, peste trei luni de la comiterea accidentului, aflându-se în stare de ebrietate narcotică pe malul râului Nistru, şi-a omorât în bătăi amicul, cu care avuse un conflict.
Recent, pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul unei persoane, acesta a fost condamnat la 5 ani de închisoare. În total, pentru concurs de infracţiuni, prin cumul parţial al pedepsei stabilite, acestuia i-a fost stabilită o pedeapsă definitivă de 15 ani închisoare, inclusiv pentru comiterea omorului intenţionat.
De asemenea, acesta a mai fost privat şi de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 4 ani, cu încasarea din contul inculpatului în beneficiul proprietarei maşinii avariate a sumei de 50 mii lei, cu titlu de reparare a prejudiciului material.
Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.