AU LUAT MITĂ DE ZECI DE MII DE EURO! Doi avocaţi şi un poliţist, reţinuţi de ofiţerii CNA
Doi avocaţi şi un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliţie Buiucani au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie şi CNA pentru trafic de influenţă. Cei doi avocaţi sunt bănuiţi că ar fi cerut 20.000 de euro de la un condamnat şi un poliţist.
Într-un caz este vorba despre soluţionarea unui dosar penal, aflat pe rolul instanţei de judecată, pentru care unul dintre avocaţi ar fi pretins 13.000 de euro. Cel de-al doilea caz a fost descoperit în procesul de documentare a primei infracţiuni.
Avocatul, aflat în vizor, împreună cu un alt avocat au cerut de la un ofiţer de urmărire penală 7.000 de euro pentru a-l ajuta să acceadă la studii la Institutul Naţional de Justiţie, iar ulterior să fie angajat ca procuror. Avocaţii ar fi luat banii însă fără a duce până la capăt promisiunile.
Cei trei au fost reţinuţi şi plasaţi în izolator pentru 72 de ore.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă până la 7 ani de închisoare sau amendă în mărime de la 4.000 la 6.000 unităţi convenţionale.
Social
- Percheziţii în Capitală. Ce au găsit polițiștii în trei apartamente (VIDEO)
- Un copil de 10 ani din Capitală, victima a doi hoţi din Edineţ. Cum a rămas băiatul fără un telefon de mii de lei (VIDEO)
- NESIMŢIRE TOTALĂ! Ce a păţit un bărbat din Capitală în timp ce îşi aduna lucrurile din casă, pentru a le transporta la un alt apartament