Jackson Follmann, portarul rămas fără un picior după accidentul aviatic a revenit la antrenamente
Pasiunea pentru fotbal nu are limite! Portarul Jackson Follmann, supravieţuitor al accidentului aviatic de lângă orașul columbian Medellin, care a decimat clubul brazilian Chapecoense, a efectuat primul său antrenament cu balonul.
S-a întâmplat la un an după tragedia în care și-au pierdut viața 71 de persoane.
Follmann, căruia după accident i-a fost amputat piciorul drept, poartă acum o proteză metalică, cu ajutorul căreia s-a putut antrena aproape normal. Imaginile video au fost postate pe site-ul oficial al clubului brazilian.
Goalkeeper-ul a fost unul dintre cei şapte supravieţuitori ai accidentului aerian produs anul trecut lângă Medellin. Acolo echipa sa urma să dispute prima manşă a finalei competiţiei Copa Sudamericana, cu formaţia locale Atletico Nacional.
Clubul Chapecoense a confirmat că la un an de la tragedie, pe 28 noiembrie, va deschide porţile stadionului pentru ca suporterii să poată aduce un omagiu celor decedaţi.