O tânără din ţara noastră, aflată la studii în România, agresată sexual de un individ. Cum a fost prins agresorul
O moldoveancă din Nisporeni, studentă de la Universitatea Drăgan din Lugoj, a fost agresată sexual si tâlhărită de un individ care este angajat al societăţii de salubritate Salprest, România, scrie adevarul.ro.
Studenta se îndrepta spre clădirea în care este cazată şi când mai avea aproape 500 de metri a fost prinsă şi imobilizată de agresor, care a profitat şi de faptul că zona nu era foarte bine iluminată.
După ce a scăpat din mâinile acestuia, fata s-a prezentat la Poliţia Municipiului Lugoj şi a depus o plângere. Poliţiştii l-au prins pe individ după numai câteva ore, reuşind să localizeze pe GPS telefonul furat de la tânără.
Moldoveanca a ajuns în România, în urmă cu doi ani, alături de încă trei colegi, într-un program de burse susţinut de Fundaţia Europeană Drăgan şi Primăria Lugoj.
- Aveau un comportament dubios! Mai mulţi consumatori de droguri, reţinuţi în flagrant pe străzile Capitalei (VIDEO)
- Ataca femei din Capitală şi le ameninţa cu un cuţit. Un recidivist periculos, încătuşat în plină stradă (VIDEO)
- SCANDAL şi BĂTAIE ca în filmele de acţiune la miez de noapte în Capitală. Un cuplu a atacat angajații unui serviciu de securitate (VIDEO)