Pavel Filip va susține un discurs la Summitul Parteneriatului Estic de la Bruxelles
Premierul Pavel Filip, va susține un discurs în cadrul Summitului Parteneriatului Estic, care va avea loc astăzi la Bruxelles. Șeful Executivului de la Chișinău va avea întrevederi cu înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, dar şi cu preşedintele României, Klaus Iohannis.
Ieri, Filip s-a întâlnit cu mai mulți oficiali europeni și a participat la semnarea memorandumului privind asistența de 100 de milioane de euro oferită de UE Moldovei.
"Pentru noi sunt importanți și banii pe care îi vom primi de la UE, dar este și mai importantă atitudinea și această încredere care ni se oferă prin semnarea acestui memorandum", a declarat prim-ministrul Pavel Filip.
Șeful cabinetului de miniștri de la Chișinău a vorbit și despre condiționalitățile pe care țara noastră trebuie să le îndeplinească pentru a primi banii.
"Noi avem 28 de condiționalități pentru a debursa toate 100 de milioane din cadrul asistenței macrofinanciare. În linii mari, aceste condiționalități legi, reforme, sunt legate și de justiție și fortificarea sistemului bancar și lupta împotriva corupției. Nu pot spune că sunt reforme impuse RM, sunt condiționalități pe care ni le-am dorit noi singuri, pentru că noi în primul rând suntem cointeresați să îndeplinim aceste reforme", a spus premierul Pavel Filip.
Programul de asistență macrofinanciară pentru țara noastră prevede că 40 de milioane de euro urmează să fie oferite sub formă de grant, iar 60 de milioane de euro – sub formă de împrumut. Debursările se vor face în anul 2018, în trei tranșe egale.
Pavel Filip a avut o întrevedere și cu comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn.
"Comisarul Hahn mi-a livrat o veste bună. Este vorba despre acordarea suportului bugetar direct, pe care ne-a asigurat că o vom primi până la sfârșitul acestui an pe patru programe evaluate din cele cinci", a spus Pavel Filip.
Tot în cadrul Summitului ar putea fi pus în discuţie proiectul privind anularea taxelor de roaming pentru ţara noastră în statele Uniunii Europene, dar şi în Georgia şi Ucraina.
Anterior cele trei state au semnat o declaraţie comună prin care cer Parlamentului European să le ofere o perspectivă clară de aderare la UE.
Documentul va fi de asemenea discutat în cadrul evenimentului.
- NATO respectă suveranitatea, independenţa şi integritatea Republicii Moldova
- Oficiul de Legătură NATO la Chișinău va fi deschis la începutul lunii decembrie
- Acordul de asistență financiara dintre Moldova şi UE privind asistența macrofinanciară, semnat la Bruxelles. Când vor veni banii
- Reformele Guvernului, discutate de Premierul Pavel Filip și Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk