Marian Lupu: Ţările cu aspiraţii europene vor avea mai mult sprijin şi finanţări privind dezvoltarea economică şi socială
Embed:
Declaraţia comună a Summitului Parteneriatului Estic de la Bruxelles este un succes pentru Moldova, întrucât prevede accelerarea asocierii politice şi integrării economice dintre Uniunea Europeană şi statele semnatare. De această părere este liderul fracţiunii PDM în Parlament, Marian Lupu, invitat aseară la Fabrika. Democratul a specificat că mesajele pozitive din partea țărilor blocului comunitar mobilizează autoritățile din ţările Parteneriatului Estic să progreseze în implementarea reformelor.
"Noi vedem că decizia finală a acestui summit nu se reduce doar la declaraţii politice. Este o decizie care vine cu instrumente concrete, care indică foarte clar că ţările cu aspiraţii europene vor avea mai mult sprijin, mai multe finanţări, noi instrumente pentru a ne ajuta în dezvoltarea noastră economică şi socială", a precizat liderul fracţiunii PDM în Parlament.
Marian Lupu a mai declarat în cadrul talk swou-lui că opoziţia care încearcă să descalifice importanţa acestui document, luptă, de fapt, împotriva propriei ţări:
"Am observat că opoziţia, nici nu ştiu cum să o numesc, opoziţia distructivă, toţi cei care s-au aruncat să califice sau să descalifice acest summit. Nu doar că veneau cu falsuri şi vin în continuare şi cu minciuni, dar însăşi forma de atacuri, eu o văd una disperată. Au intrat într-o isterie. Deja mie mise pare ca un fanatism, lupta împotriva propriei ţări. Când ar fi fost un eşec, ar fi fost să se manifest mult mai calm, mai firesc."
Parteneriatul Estic este un acord de asociere pe care Uniunea Europeană l-a încheiat cu Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Belarus. Primul summit a avut loc în data de 7 mai 2009, la Praga.