O nouă casă pentru alți patru beneficiari ai Casei Internat pentru copii cu deficiențe mintale din Orhei (FOTO)
Patru beneficiari ai Casei Internat pentru copii cu deficiențe mintale (băieți) din Orhei, au fost plasați să trăiască în comunitate. Marcel, Serghei, Victor și Ivan, care au fost abandonați de la naștere și au trăit pînă acum în cadrul instituției rezidențiale, vor avea casa lor.
În acest sens, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a inaugurat serviciul social pentru persoanele cu dizabilități mintale – locuință protejată nr.2 din Orhei, care este un serviciu alternativ de sprijin pentru viață independentă în comunitate.
Scopul serviciului este de a creşte gradul de independenţă şi autodeterminare al persoanelor cu dizabilităţi și încurajarea acestora să-și dezvolte propriul potențial.
Beneficiarii au fost selectați în dependență de dorinţa şi acordul acestora de a fi plasați în comunitate, de posesia unor abilităţi elementare de independenţă, capacitatea acestora de a efectua activităţi minime de autoîngrijire, de a învăţa şi a depune efort pentru integrarea în comunitate.
„Prin dezvoltarea serviciilor sociale alternative îngrijirii rezidențiale asigurăm incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități mintale în comunitate, prin trai independent. Deschiderea caselor comunitare fac parte din planul ministerului de dezinstituționalizare a persoanelor din internate și de transformare a internatelor. Toate persoanele cu dizabilități merită să fie parte a comunității”, a declarat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș.
În locuinţa protejată aceștia îşi vor forma abilităţi de gospodărit (prepararea hranei, spălarea veselei, spălarea şi sortarea hainelor, curăţirea spaţiului), de comunicare şi gestionare a resurselor financiare. De asemenea, tinerii vor fi susţinuţi în identificarea unui loc de muncă precum şi în menţinerea acestuia, dată fiind nevoia de a contribui şi acoperi o parte din cheltuielile curente pentru întreţinerea serviciului. Persoanele plasate în acest serviciu vor fi asistate de către asistenţii sociali sau lucrători sociali, în funcţie de nevoile individuale identificate.
La evenimentul de inaugurare, băieții au fost felicitați de reprezentanții ministerului și autorităților publice locale, iar Fundația lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” le-a dăruit electrocasnice și daruri, pentru a le ușura traiul în comunitate.
Informăm că în anul 2008, Ministerul a început procesul de dezinstituționalizare și incluziune socială a persoanelor cu dizabilități mintale. În acest context, în 2016 a fost aprobat Planul de acțiuni pentru implementarea reformelor în domeniul dezinstituționalizării. Astfel, conform Planului, Casa Internat pentru copii cu deficiențe mintale din Orhei urmează să fie transformată dintr-o instituție publică în una prestatoare de servicii sociale de tip rezidențial pentru persoane cu dizabilități în funcție de nevoile individuale bazate pe suport centrat pe persoană.
Menționăm că serviciul social „Locuința protejată” a fost procurată din sursele financiare ale instituției rezidențiale.