Tragedie pentru o familie din satul Găleşti. Au rămas pe drumuri în pragul iernii, după ce a ars casa în care trăiau
Embed:
Au rămas fără locuință în pragul iernii. Familia Boaghe din satul Gălești, raionul Strășeni, se adăpostește la vecini, după ce casa lor a fost cuprinsă, săptămâna trecută, de flăcări. Cei doi soţi erau la muncă atunci când a izbucnit focul. Acasă era fiica de 14 ani, care făcea focul la sobă, și gemenii care priveau televizorul.
"Fata a aprins focul. Când s-a dus să mai aducă lemne de afară să vină să mai pună. Jos era linoleum, dar nu știu cum a început, cum a dat ea foc, dar s-a început de la linoleum. Fata așa speriată era că nu știa să stropească, să-i scoată", a spus Margareta Boaghe, locuitoare a satului Gălești, Strășeni.
"Am intrat, am scos copiii și i-am dus la vecină. M-am dus la toți vecinii și ei au venit și au stins așa cum au putut. Pompierii au venit peste jumătate de oră, dar era târziu", a zis Veronica Boaghe, locuitoare a satului Gălești, Strășeni.
Cea mai mare teamă, femeia, o avea pentru gemenii de patru ani, Nicu și Nicoleta. Ei au fost înfiați acum trei ani, după ce au fost abandonați de părinții biologici. Micuții se întreabă cu tristețe ce s-a întâmplat cu casa în care locuiesc.
Cei doi soți, care în total au cinci copii, nu au lăsat mâinile jos și s-au apucat să renoveze locuința. În ajutor le-au venit rudele și vecinii. Pentru lucrări ei au nevoie însă de 11 mii de euro.
"Noi am auzit tot în seara aceea, dar n-am putut ajuta cu nimic. Am venit a doua zi, a venit soția, că eu n-am putut că eram la lucru. Acum am venit, mi-am luat zi liberă. Ajutăm cu ce putem", a spus un locatar din satul Gălești, Strășeni.
În prezent, familia Boaghe și-a găsit adăpostul pe la vecini.
"Mama cu cei mici stau aici, fata aici. Eu cu ai mei pe un pat. Le dau un pic de ajutor", a declarat Tatiana Calmuş, locuitoare a satului Gălești.
Până acum, pe site-ul caritate.md s-au acumulat aproape 1300 de euro.