AREST PRELUNGIT pentru cei ŞAPTE INDIVIZI învinuiţi de tentativa de omor a lui Vlad Plahotniuc
Cei șapte indivizi acuzați în dosarul tentativei de omor asupra liderului Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, s-au ales cu încă 30 de zile de arest. Unul dintre ei și-a recunoscut vina, iar în cazul lui procesul va fi simplificat. În timp ce făcea mărturii în fața magistraților, acuzatului i s-a făcut rău și a fost dus în izolator.
"A recunoscut învinuirea care i-a fost adusă. Pregătirea de omor. A fost întreruptă audierea inculpatului din motiv de sănătate și o să continue la altă ședință", a declarat Denis Rotaru, procuror PCCOCS.
"Dumnealui a început să dea declarații și totodată s-a examinat și demersul privind prelungirea măsurii preventive, arestarea. Instanța a deliberat ce ține de măsura preventivă și a admis demersul procurorului și a prelungit", a spus Iulian Caşu, avocat.
Ceilalți șase inculpaţii nu-şi recunosc vina. Indivizii au ajuns pe banca acuzaţilor la sfârşitul lunii octombrie. Potrivit anchetatorilor, învinuiţii au acţionat la comanda interlopului Grigore Caramalac, zis Bulgaru, acuzat în acelaşi dosar şi dat în căutare internaţională.
Aceştia sunt acuzaţi de patru infracţiuni: pregătirea omorului la comandă, păstrarea ilegală a armelor şi a muniţiilor, intrarea şi şederea ilegală în ţara noastră, dar şi trecerea clandestină a frontierei. Toţi riscă ani grei de puşcărie. În total, în acest caz, opt persoane au fost reţinute în aprilie la Chişinău, iar alte nouă - în Ucraina.