Moldova a întrecut Rusia şi Ucraina într-un top al prosperităţii. Educaţia, capitolul la care ţara noastră a înregistrat cel mai bun punctaj
Moldova a întrecut Rusia şi Ucraina într-un top al prosperităţii întocmit de Institutul Legatum, o organizaţie din Marea Britanie. Experţii au analizat nouă categorii, printre care mediul de afaceri, calitatea economiei, educaţie, mediul înconjurător, siguranţa, guvernarea şi sănătatea.
Ţara noastră s-a clasat pe locul 98, educaţia fiind capitolul la care am înregistrat cel mai bun punctaj. Moldova se clasează înaintea Rusiei, care e pe locul 101 şi înaintea Ucrainei, situată pe locul 112. România ocupă locul 46.
Pe primul loc în top este Norvegia, o ţară ideală în ceea ce priveşte educaţia, sănătatea, guvernarea şi mediul de afaceri. Urmează Noua Zeelandă, Finlanda, Elveţia şi Suedia.
Pe ultimele locuri se află Afganistanul, Sudanul şi Republica Centrafricană. Clasamentul e încheiat de Yemen, ţară afectată de un sângeros război civil. Experţii au remarcat că Europa Occidentală a depăşit America de Nord în privinţa prosperităţii. În ceea ce priveşte Europa de Est, majoritatea ţărilor au prosperat, dar indicele regional a fost influenţat negativ de evoluţiile din Rusia şi Ucraina.
- Andi Cristea: Integrarea europeană pentru Moldova reprezintă un proces plin de provocări. Unul dintre pericole vine din partea Rusiei
- Pavel Filip: Trebuie să ne coordonăm acțiunile, pentru a ne realiza obiectivul de integrare în Uniunea Europenă
- NATO: Înarmarea Rusiei şi Chinei poate cauza un război