Silvia Radu face haz de necaz: Noul brad e frumos, dar dacă îl vedeți pe Valeriu Munteanu cu secera și ciocanul în jurul lui, să-l trimiteți înapoi pe Facebook
Într-un mesaj postat pe Facebook, primarul interimar al Capitalei, Silvia Radu, și-a cerut scuze de la locuitorii Capitalei, pentru faptul că au asistat la un astfel de show.
"Noul brad a ajuns în PMAN! Păzit mai ceva ca președintele SUA. Trebuia să-mi primesc botezul de primar interimar, nu? Azi m-am simțit în toate felurile, de la stări de umilință, pâna la momente în care făceam haz de necaz, râdeam pâna și eu de farsa care mi s-a făcut. Poate că nu-i de râs, dar nici nu sunt eu omul care să se pună pe plâns în așa momente. Vreau însă să-mi cer iertare de la locuitorii dragi ai Chișinăului ca au asistat la acest show, să le fac din tot sufletul cadou noul brad. El este superb și numai datorita faptului ca îl dăruiesc din toată inima", a spus primarul interimar Silvia Radu.
De asemenea, primarul interimar a mai menționat și faptul că cineva a încercat să strice magia săbătorilor de iarnă, dar în cele din urma nu le-au reușit.
"Câțiva bădărani și misogini au încercat sa ne strice bucuria sarbatorilor, sunt aceia care ani de zile ne-au stricat viata în Chisinău. Au vrut sa inducă ideea falsă că primarul trebuie sa meargă să taie și să transporte bradul. O făceam și pe asta, dacă știam ce pregătesc.Dar ceea ce au reușit, de fapt, astazi, a fost să-și arate încă o dată obrazul gros și liberal, mai gros decât bradul meu, recunosc. Le mulțumesc colegilor din Primăria Chisinău care au fost alături de mine și m-au ajutat, majoritatea funcționarilor sunt oameni extraordinari și după ce vom scăpa de cei câțiva sabotori, pe care deja îi cunoaștem cu totii, vom face împreună Capitala frumoasă. Le mulțumesc și oamenilor simpli, de pe Facebook sau de pe stradă, care astăzi nu m-au certat, dar m-au încurajat și au fost alături de mine. Ne apucam sa împodobim bradul și am încredere ca o sa iasă ceva frumos, luni să-l putem inaugura", a spus primarul interimar al Capitalei, Silvia Radu.
Radu a făcut și un apropo mai amuzant, apropo destinat în special lui Valeriu Munteanu.
"P.S. Bradul a costat 10 mii de lei, suma o voi plăti eu, proprietarii însă au semnat contractul și am convenit împreună să donam împreună acești bani unor oameni nevoiași. Le mulțumesc din tot sufletul pentru ajutorul pe care mi l-au dat!
P.S.2 Dacă-l vedeți pe Valeriu Munteanu cu secera și ciocanul în jurul bradului, să-l trimiteți înapoi pe Facebook".
- Premierul Pavel Filip a felicitat poporul român cu prilejul Zilei Naționale a României
- Silvia Radu despre Pomul de Crăciun: Nu pot sabotajele să ne distrugă sărbătorile, voi cumpăra personal bradul, ca să nu mai fie riscuri
- Pomul de Crăciun din Ucraina, ÎNLOCUIT. Molidul va fi tăiat din curtea unei grădiniţe din Capitală
- Așa arată noul Pom de Crăciun care va fi instalat în PMAN (FOTO)