HOROSCOP: Trei zodii în colaps în 2018. Ele duc cea mai grea povară
Anul 2018 se anunță a fi unul complicat pentru cel puțin trei zodii, din mai multe puncte de vedere. Din fericire, nu doar aranjamentul astrelor decid soarta indivizilor, horoscopul trasează doar o predispoziție, iar restul depinde de alegerile și schimbările pe care noi înșine le facem, scrie realitatea.net.
Fecioarele trec în anul 2018 prin tot felul de stări contradictorii, de dezamăgiri, nativii Lei vor duce cea mai grea povară din horoscop în 2018, iar pentru Tauri este un an complicat din punct de vedere emoțional.
FECIOARA
Fecioarele în 2018, mai exact până pe 6 Noiembrie, vor trece prin tot felul de stări contradictorii, de dezamăgiri, învinuiri și chiar de critici.
Mai grav este faptul că tocmai nativii Fecioară își atribuie aceste însușiri, întrucât vor fi foarte exigente cu aspirațiile lor.
Acolo unde sunteți „singur în doi”, luna August va reprezenta un moment de cotitură în destinul vostru. Vor fi unii nativi care vor alege mai bine singurătatea, decât să mai continue o relație doar pentru a salva aparențele. Totul va fi amplificat de Eclipse, care vor scoate la suprafață secrete de mult uitate, dar să nu uităm că adevărul iese mereu la suprafață.
Finele anului va mai îndulci atmosfera și așa tensionată, deoarece Nodul Nord va intra în Rac, iar odată cu el și voi veți scăpa de coșmaruri, vise premonitorii, tortura psihică, dorință de izolare. Veți căutați compania unor persoane noi în anturaj, noile relații care se vor construi vor avea un caracter durabil.
LEU
Nativii Lei vor duce cea mai grea povară din horoscop în 2018, întrucât cei doi malefici (Pluto și Saturn) se află în casa muncii, iar de aici vor pune probleme legate de colaborări, de noi investiții.
În 2018 se cere de la voi multă seriozitate, muncă peste program. Cu toate acestea, nimeni nu se descurcă mai bine decât voi în acest rol, atenție însă la sănătatea voastră.
Începutul de an vine cu noi relații, chiar și acolo unde s-a ajuns la despărțire prin pronunțarea verdictului de divorț.
Influxul astral din lunile Iulie-August, ce se va constitui prin cele trei eclipse, va reprezenta un punct de cotitură în destinul vostru, în special cel relațional. Favorizații vor fi cei singuri, iar acolo unde s-a început o relație nouă, aceasta se va oficializa.
Totuși, finele anului va aduce de la sine sfârșitul unei perioade foarte propice pentru voi, care se va mai reconstitui abia peste 18 ani
TAUR
Pentru tauri este un an complicat din punct de vedere emoțional. Toți taurii vor simți pe pielea lor ziua de 15 mai, deoarece vor fi protagoniștii celui mai mare eveniment astral al anului 2018, acum va depinde de fiecare cum va valorifica acest moment.
Această schimbare de situație va aduce, în intervalul de 7 ani pe care îl pune la dispoziție acestor nativi, modificări pe partea sentimentală iar multe căsnicii se vor destrăma. Multe persoane vor face cunoștință cu o latură a Taurilor nemaiîntâlnită, poate cei tineri nici măcar ei înșiși nu sunt conștienți de ceea ce sunt în stare.
Gelozia va fi dusă la cote maxime. În sprijinul acestor trăiri zbuciumate va veni și Jupiter din Scorpion, în casa a VII-a, a căsătoriei. Taurii trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, deoarece vor avea o vară care le va întinde nervii la maximum. Tot ceea ce au construit până acum alături de cineva fie se va consolida, fie se va destrăma, va fi o perioadă a extremelor.
Se impune o mai bună gestionare a resurselor (timp, bani, informații etc.) întrucât va fi necesar ca Taurii să se orienteze din timp către noile schimbări ce vor varia de la o zi la alta. Nu va fi ușor, deoarece guvernatoarea voastră, Venus, va retrogradă în casa a VII-a ( a căsătoriei, a alianțelor), iar toate frustrările de la locul de muncă vor fi duse acasă, unde se va amplifica starea de tensiune deja existentă.