Regele Mihai I a murit. Ultimul monarh român era văr de gradul trei cu Regina Elisabeta a II-a
Sunt legături strânse de sânge între familia regală din România şi cea din Marea Britanie. Regele Mihai este văr de gradul al treilea cu Regina Elisabeta a II- a Marii Britanii. De-a lungul timpului, cei doi s-au afişat împreună în public ori de câte ori au avut ocazia. De partea cealaltă, căsătoria Regelui Mihai cu Regina Ana, născută Prinţesă de Bourbon - Parma, a legat de România şi mai multe familii nobiliare, scrie Digi24.ro.
"Când eram mică, am învăţat de la bunicii şi părinţii mei că aparţin unei largi familii, răspândită în toate colţurile Europei, de la vestul Portugaliei, până la estul Rusiei şi de la nordul Norvegiei până la sudul Italiei. Tot de la ei am aflat, la o fragedă vârstă, că mulţi dintre unchii şi verii noştri au avut pe umeri soarta popoarelor, iar unii dintre ei au devenit sfinţi sau martiri", povestea Regina Ana.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este cel mai cunoscut monarh contemporan care se înrudește cu Regele Mihai. Nu mulţi sunt cei care ştiu că există o legatură de sânge între Majestatea Sa şi Regele Mihai. Cei doi sunt veri de gradul al III-lea. De altfel, la sărbătorirea a 60 de ani de domnie a Reginei Elisabeta a II-a, Regele Mihai a fost invitat de onoare şi, în semn de respect, la poza de grup a fost aşezat chiar lângă Regină.
Totul începe cu mai bine de un veac şi jumătate în urmă, în timpul domniei Reginei Victoria a Angliei. Unul dintre fiii acesteia, prinţul Alfred, se căsătoreşte cu unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, Maria Aleksandrovna Romanova. Din această căsătorie rezultă cinci copii printre care şi Maria. Nimeni alta decât cea care avea să devină Regina a României după căsătoria cu Regele Ferdinand I în 1892.
Poate cele mai strânse relaţii pe care le-a avut Familia Regală din România au fost cu Familia Regală a Greciei. De altfel, când alţii le întorceau spatele, Regele Mihai şi Regina Ana erau primiţi cu braţele deschise la Atena unde s-au şi căsătorit.
Relaţiile de rudenie dintre cele două Case Regale au început odată cu căsătoria dintre Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, mama regelui Mihai. Aceasta s-a născut la Atena ca principesă a Greciei şi Danemarcei. Părinţii săi au fost Regele Constantin I al elenilor şi Regina Sofia, născută principesă a Prusiei.
Legături strânse există şi între Casa Regală a României şi Casa Regală a Spaniei. Se ştie că Regele Mihai avea o relaţie specială cu Regina Sofia a Spaniei, care îl numea "vărul meu preferat". Sofia s-a născut la Atena şi este fiica regelui Paul, fratele Reginei Elena a României. În 1948, Sofia, pe atunci doar un copil, i-a fost domnişoară de onoare regelui Mihai la căsătoria cu Ana. În anii exilului Regina Sofia a păstrat o relaţie foarte apropiată cu familia regală română. De altfel, Regina Sofia a fost prezentă la Bucureşti în 2011 la evenimentele prilejuite de împlinirea de către Regele Mihai a vârstei de 90 de ani.
"Deşi ne vedem foarte puţin, ne apropie nu numai gradul de rudenie, ci şi destinul istoric. Şi Regina Sofia ştie ce este exilul", spunea Regele Mihai într-un interviu acordat în anul 2011.
Practic, nu există Casă Regală în Europa cu care Familia Regală a României să nu aibă relaţii de rudenie, oricât de îndepărtate, iar Regina Ana completează acest tablou. S-a născut la Paris în 1925 ca Principesă de Bourbon-Parma. Înaintaşii săi sunt capete încoronate importante.
Regina Ana este nepoata Împărătesei Zitta a Austriei, strănepoata Regelui Cristian al XI-lea al Danemarcei şi strănepoata Regelui Miguel I al Portugaliei.
ROMÂNIA - UE
- Cel mai impresionant discurs al Regelui Mihai, în 2006: Viaţa mea a fost o lungă şi loială aşteptare
- Andrian Candu despre moartea Regelui Mihai I: Împărtășesc marea durere a Familiei Regale
- Cristian Tudor Popescu: Odată cu dispariția regelui Mihai, regalitatea în România dispare
- FOTOGRAFIA RARĂ cu Regele Mihai. A făcut SENZAȚIE în întreaga lume
- Unde va fi depus trupul Majestăţii. Miercuri va fi făcut public în detaliu programul funeraliilor Regelui Mihai