Avioanele strategice americane au simulat exerciții de bombardare în cadrul aplicațiilor aeriene de pe teritoriul Coreei de Sud
Bombardiere strategice americane B-1B Lancer și avioane ''invizibile'' F-22 Raptor au simulat miercuri exerciții de bombardare asupra unor ținte convenționale de pe teritoriul Coreei de Sud, într-o demonstrație a capacității și hotărârii aliaților de a da o ripostă provocărilor Coreei de Nord.
Mai multe avioane F-35 stealth și aparate F-16 americane, precum și F-15K și KF-16 ale Coreei de Sud au participat în poligonul Pilsung din provincia Gangwon, potrivit Comitetului Șefilor de Stat Major sud-coreean.
Aceasta a fost parte a aplicațiilor anuale Vigilant ACE, care au început luni pentru o perioadă de cinci zile, scrie Agerpres.ro.
Douăzeci și patru de F-22 și F-35 ''invizibile'' americane participă la aceste manevre, alături de mai mult de 200 de alte avioane de luptă din cele două țări.
Implicarea avioanelor de luptă de a cincea generație reprezintă însă o noutate pentru Vigilant ACE.
"Prin acest exercițiu, forțele aeriene din Coreea de Sud și SUA au demonstrat voința puternică a alianței și capacitatea de a răspunde la amenințările nucleare și balistice din partea Coreei de Nord", a indicat JCS.
Cele două părți și-au consolidat pregătirea pentru desfășurarea unei "forțe de reacție rapidă" prin îmbunătățirea interoperabilității și a capacității de a efectua operațiuni combinate pe timp de pace și de război, a adăugat Comitetului Șefilor de Stat Major.
Tensiunile se mențin la o cotă ridicată în Peninsula Coreeană din cauza continuării dezvoltării de către regimul de la Phenian a programelor sale balistic și nuclear, în pofida sancțiunilor internaționale.
- LA UN PAS DE MOARTE. Un jucător de baschet din SUA a suferit un stop cardiac
- STADION ARUNCAT ÎN AER ÎN SUA. Arena de fotbal a fost demolată printr-o implozie
- Premieră medicală în SUA. O femeie cu uter transplantat a născut un bebeluş sănătos
- Ministrul de externe ungar: Securitatea Europei presupune o cooperare solidă între Uniunea Europeană și SUA