Un miliardar şi soţia lui, găsiţi morţi în locuinţa lor. Circumstanţele sunt suspecte
Embed:
Poliţia canadiană investighează moartea suspectă a unor miliardari. Barry şi Honey Sherman, unii dintre cei mai bogaţi canadieni, au fost găsiţi fără suflare în subsolul conacului lor din Toronto.
Un agent imobiliar care se ocupa de vânzarea vilei i-a găsit pe cei 2 şi a alertat autorităţile. Locuinţa de lux fusese scoasă recent la vânzare pentru aproape 7 milioane de dolari. Familia Sherman era cunoscută pentru acţiunile caritabile desfăşurate.
A finanţat spitale şi universităţi din Canada, dar şi organizaţii neguvernamentale. Barry Sherman, în vârstă de 75 de ani, era fondatorul companiei farmaceutice Apotex, unde lucrează peste 1600 de persoane.
Averea sa e estimată la peste 3 miliarde de dolari.