Situaţie dramatică la Bălţi. Gunoiul nu mai este evacuat de trei zile, firma de salubritatea îşi retrage containerele
Criza deşeurilor afectează tot mai mult municipiul Bălţi. De trei zile, compania care evacua gunoiul din oraş şi-a suspendat activitatea, aşa cum a avertizat anterior. Firma de salubritate susţine că a decis să se retragă de pe piaţă în urma presiunilor făcute de funcţionarii primăriei din Bălţi.
Cartierele sunt la un pas de a se transforma în gropi de gunoi. Tomberoanele sunt pline până la refuz, iar oamenii nici nu pot ajunge la ele.
"Nu avem acces la tomberoane, însă noi plătim pentru aceste servicii. Răbdăm, dar la un moment dat ne vom răscula", a spus un locuitor.
"Aceste platforme sunt adevărate surse de infecții. Nu putem tolera aşa ceva. Trebuie de intervenit de urgenţă", a zis un locuitor.
"Nu a fost niciodată așa, tot timpul a fost curat.Nu știm ce s-a întâmplat. Ce-i asta?!", a spus o locuitoare.
Deși de două zile o întreprindere municipală a început să evacueze deșeurile, pe cele mai multe platforme situația nu s-a schimbat.
"Numaidecât trebuie să întreprindă măsuri, dar nu am văzut pe nimeni aici", a declarat un locuitor.
"O întreprindere municipală a preluat acest serviciu, dar angajații nu reușesc. Au puține mașini și duc lipsă și de muncitori.Doar trei, patru mașini lucrează, dar pentru orașul acesta e foarte puțin", a spus un locuitor.
Reprezentanții companiei care au evacuat timp de patru ani gunoiul din Bălți spun că au decis să-şi sisteze activitatea, deoarece autoritățile locale le pun piedici.
Astăzi, firma a început să-şi scoată şi containerele din oraş. La rândul lor, cei de la Primăria Bălți spun că agentul economic a cerut majorarea tarifului, fapt pentru care nu a mai fost fost acceptat să presteze servicii.
"Noi am solicitat o justificare, fiind că orice tarif, orice proces de revizuire sau de adoptare sau aprobare a oricărui tarif, în primul rând trebuie să fie justificat printr-o analiză tehnico-economică. Din punct de vedere al tehnicii speciale suntem pregătiţi, deja identificăm o anumită soluţie cât priveşte asigurarea tuturor locurilor sau platformelor destinate pentru aceasta", a declarat Igor Şeremet, viceprimarul oraşului Bălţi.
Pentru evacuarea gunoiului, locuitorii oraşului Bălţi, care stau la bloc, achită aproximativ 16 lei pe lună, iar cei care locuiesc în case - aproape 27 de lei.
- Studiile în şcolile de artă şi de muzică din Bălți SE SCUMPESC. Taxele se vor majora cu 20 la sută
- APARAT RADIOLOGIC MODERN, instalat la penitenciarul din Bălţi. Afecţiunile deţinuţilor vor fi depistate la timp
- Poliţia din Bălţi, PUSĂ PE JAR. Un bărbat a anunţat că într-un bloc de locuit de pe strada Cehov este o BOMBĂ
- Poliţia din Bălţi, PUSĂ PE JAR din nou: O bombă ar fi fost plasată sub... bradul municipiului