Un cuplu din Horeşti s-au trezit peste noapte cu 30 de arbuști furaţi din curtea casei
Embed:
Un cuplu și-a dorit un gard verde în jurul casei, dar hoții i-au spulberat visul. 30 de arbuști de tuia au fost smulși din gospodăria familiei din satul Horești, Ialoveni. Proprietarii muncesc în Franța și în momentul infracțiunii nu era nimeni acasă. Vara trecută, Dumitru Leu a plantat 82 de arbuşti, iar preţul unuia este de 350 de lei. În total, bărbatul a plătit 29 de mii de lei.
"Credeam și știam că o să îmi fure doi trei brazi, cinci brazi. E un pom, nu e un obiect prețios. O statuie care să stea la poartă. La ea te aștepți, da întradevăr. Un pom, un brad nu m-am așteptat și chiar 30. Cât de tare mi-au plăcut mie cum sunt aici, cum sunt amenajați, gardurile cum sunt amenajate", a spus Dumitru Leu, proprietarul casei.
Primul care a observat şi a anunţat proprietarul că arbuştii lipsesc a fost un apropiat al familiei.
"Copacii erau permanent. De câte ori trece cineva pe aici se uită dacă sunt sau nu-s. Când dimineața ne sună feciorul din Franța. Tată dute și te uită că copacii sunt furați", a zis Sergiu Leu, tatăl proprietarului casei.
Oamenii din localitate cred că este o mare rușine să furi din curte străină.
"Dacă nu e educat cum trebuie. De ce nu muncește el să-și ia dacă îi place și se duce la alții? Nici nu știi care-i. Ei chipurile îs oameni buni da la inimă îs răi. Era într-un timp când se furau vacile, se furau animalele de prin ogradă", a spus o locuitoare a satului.
"Eu știu cine o făcut prostia asta, eu nu știu. Nu-i fumos înțelegi. Când i-o pus arătau frumos da acum dacă i-o luatîi. Aici e trasa un om și cu mașina putea să treacă și să-i ia", a zis un locuitor din sat.
"Nu se poate să ei brăduții de la om. Nu se poate. Că omul o muncit o dat banii", a spus un locuitor din sat.
Pagubele se ridică la aproape zece mii de lei. În acest caz, poliția a inițiată o cauză penală.
"Până la moment poliția întreprinde toate măsurile necesareîn vederea stabilirii făptuitorilor. Însă nu avem nicio persoană reținută sau bănuită pe acest caz", a declarat Silvia Vetco, ofițer de presă IP Ialoveni.
Hoțul, dacă va fi găsit de polițiști, riscă până la patru ani de închisoare sau o amendă de peste 67 de mii de lei.

- ÎNGROZITOR! O femeie de 72 de ani, agresată fizic şi jefuită în propria locuinţă de un adolescent
- Poliţia din Bălţi, PUSĂ PE JAR din nou: O bombă ar fi fost plasată sub... bradul municipiului
- MAGIE DE CRĂCIUN! Decoratorii dezvăluie ce decoraţiuni sunt în vogă pentru sărbătorile de iarnă din acest an