PUBLIKA ONLINE. Adobe Photoshop este cea mai cunoscută aplicație de editare foto la nivel global
Adobe Photoshop este cea mai cunoscută aplicație de editare foto la nivel global
Adobe Photoshop s-ar putea să fie cea mai cunoscută aplicație de editare foto la nivel global. Cei de la Adobe sunt foarte mândri de produsul lor, dar mai important decât popularitatea este faptul că ei îl actualizează în mod constant și caută deseori să introducă funcții noi, revoluționare.
De această dată este vorba de utilizarea unui mecanism de inteligență artificială cu o rețea neurală în spate cu scopul aparent banal de a selecta o persoană. În mod tradițional, procesul de selecție în Photoshop este destul de laborios, mai ales atunci când nu vorbim de o scenă cu un contrast puternic între elemente. Noua funcție detaliată de Adobe este intitulată sugestiv Select Subject.
Deocamdată nu știm când va fi introdusă în variantă finală, dar un lucru este sigur - modul în care operează pare a fi surprinzător de eficient. Pentru a profita de noua funcție, atunci când aceasta va fi disponibilă, va fi suficient să intri în meniul principal la secțiunea Select and Mask.
După aceea, fă un click oriunde în imagine și subiectul va fi selectat și separat de mediul ambiant. Din acel punct, doar de tine depinde dacă vrei să schimbi mediul ambiant al pozei sau vrei să aplici un filtru mai mult sau mai puțin agresiv exclusiv pe persoana din centrul atenției.
Pentru implementarea acestei opțiuni futuriste, Adobe a apelat la platforma de inteligență artificială dezvoltată in-house şi intitulată Sensei. Detaliile complicate din jurul unui obiect nu reprezintă o problemă, deoarece această funcție utilizează rețele neurale pentru a recunoaște obiecte.
Rămâne să vedem cât mai avem de așteptat până când Select Subject se va regăsit într-o versiune finală a îndrăgitului produs.
SodaStream este capabil să-ți transforme apa în vin spumant
Nebănuite sunt căile tehnologiei avansate în momentul în care ajungi să vezi că un gadget precum SodaStream este capabil să-ți transforme apa în vin spumant. Dacă nu-ţi place vinul spumant, SodaStream îţi va servi ca un fel de dozator de uz casnic pe care îl poți utiliza pentru a obține sifon sau apă gazoasă în casă. Se vinde cu niște butelii de dioxid de carbon și niște sticle rezistente în care să-ți produci sifonul.
Opțional, aceeași companie îți vinde o varietate foarte mare de siropuri ca să-ţi prepari diverse sucuri cu bule în ambianţa confortabilă a căminului familial. Oficialii SodaStream au efectuat de-a lungul timpului numeroase experimente care vizau prepararea de siropuri mai mult sau mai puțin ciudate. Este prima oară însă când o companie a creat un sirop de vin.
Practic, apeși pe un buton și apa ta de la robinet poate fi transformată în vin alcoolizat cu bule. Siropul cu pricina este intitulat Sparkling Gold și, avându-se în vedere reticența de care ar putea să dea dovadă publicul la astfel de minunății, se comercializează deocamdată în ediție limitată în Germania.
În funcție de cererea publicului, distribuția se va extinde, probabil, și în alte țări în perioada imediat următoare. Aparatul ca atare este vândut de majoritatea comercianților din lume. În comunicatul de presă ce însoțește lansarea noului sirop revoluționar se menționează că un pahar de sirop Sparkling Gold generează șase pahare de șampanie cu un volum de alcoolemie de 10%. Ca aromă, produsul final ar trebui să simuleze clasicul Riesling alb fructat.
- Google Maps va oferi în curând navigaţie şi în transportul în comun
- UIMITOR! Aplicația care luptă împotriva egoismului călătorilor față de femeile însărcinate (VIDEO)
- #realIT. Google lansează Maps Go, o versiune a aplicaţiei Maps optimizată pentru dispozitive low-cost
- Lazy Jar: O aplicaţie care îţi ia bani din cont atunci când nu te ţii de cuvânt