BNM a pus în vânzare 44 de monede şi bancnote jubiliare şi comemorative. Care sunt cele mai scumpe
Banca Naţională a pus în vânzare 44 de monede şi bancnote jubiliare şi comemorative. Cele mai scumpe sunt piesele denumite "20 de ani de la introducerea monedei naţionale" şi "555 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare". Preţul acestora depăşeşte 11 mii de lei.
Banul din aur "20 de ani de la introducerea monedei naţionale" cântăreşte 15,5 grame. A fost pus în circulaţie în 2013 şi poate fi cumpărat cu aproximativ 11.500 de lei. Valoarea nominală este însă de peste 50 de ori mai mică. Adică, dacă am merge la magazin, am pune în coş produse care costă cel mult 200 de lei. Cu peste 11 mii de lei poate fi procurată şi moneda dedicată celor 555 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare. Valoarea sa nominală este de 100 de lei. <> Alte piese îi înfăţişează pe mai mulţi scriitori. BNM le vinde la preţuri ce variază între 5.800 şi 6.300 de lei.
Cele mai valoroase monede din argint sunt dedicate împlinirii a 20 de ani de la proclamarea independenţei şi a 575 de ani de la atestarea Chişinăului. Ambele sunt propuse pentru 725 de lei fiecare.
Sunt scumpe şi monedele dedicate împlinirii a 80 de ani de la naşterea lui Grigore Vieru şi a 1900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian.
BNM mai propune bani cu chipul Mariei Bieșu, al lui Dumitru Matcovschi, Tamarei Ciobanu şi Alexei Mateevici. Doritorii de a avea în colecţie aceste monede pot să le cumpere de la bănci.
Instituţiile financiare pot cere un preţ mai mare cu până la trei la sută faţă de cel stabilit de Banca Naţională.
- TREBUIE SĂ ȘTII ASTA! Cum să atragi norocul şi banii în casa ta. Metoda e mai simplă decât ai crezut
- Cetăţean al Ucrainei, prins la trecerea de frontieră Cosăuţi pentru contrabandă cu metale neferoase
- Guvernatorul Băncii Naţionale: Monedele de 1 şi 2 lei vor fi puse în circulaţie până la sfârşitul anului