Centrul medicilor de urgenţă din orașul Cornești a fost renovat după standarde internaționale
Medicii de urgenţă din oraşul Corneşti, raionul Ungheni, s-au mutat în casă nouă. După ce zeci de ani, specialiştii au activat într-o clădire fără apeduct, canalizare şi încălzire, acum angajaţii în sfârşit vor putea munci într-un edificiu renovat la standarde internaţionale.
Valentina Olaru lucrează la centrul de medicină urgentă din Cornești de peste 40 de ani. Ea spune că munca îi era și mai grea din cauza condițiilor dificile.
"În ultimii zece ani, condițiile s-au înrăutățit complet. Așa cum ne vedeți îmbrăcați dormeam, ce dormeam ne așezăm ca să stăm și ne rugam lui Dumnezeu să fie vreo chemare să ne ducem la bolnavi acasă, că la dânșii acasă era cald", a declarat medicul de urgență, Valentina Olaru.
Astăzi, noul centru de medicină urgentă a fost inaugurat. Clădirea este dotată cu toate facilitățile și mobilată.
"Noi am vizitat mai multe instituții medicale, inclusiv și centre de urgență, puncte de urgență și întradevăr, în orașul Cornești, starea edificiului era una foarte dezastruoasă. Iată, astăzi vedem rezultatul. Sunt deja și condiții, și apă, și căldură", a spus deputatul PDM, Boris Golovin.
Pe lângă renovarea centrelor de medicină urgență, în noul an Ministerul Sănătăţii va reînnoi şi parcul de ambulanţe aflate în gestiunea centrelor de sănătate din ţară.
"În anul 2018, Guvernul a alocat 273 de milioane de lei pentru procurarea de noi ambulanțe, de noi transporturi sanitare. Vom procura, probabil, peste 300 de unități de transport noi", a spus secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății, Boris Gîlcă.
Sediul de Centrului de Salvare din Cornești este cel de-al 16-lea renovat în cadrul proiectului Guvernului de restabilire a noilor stații de asistență medicală de urgență.
Lucrările au costat aproximativ 950 de mii de lei.
Social
- CONTRABANDĂ de 40.000 de lei. Descoperirea făcută de poliţişti acasă la un bărbat din Pârliţa (VIDEO)
- O copilărie mai frumoasă pentru micuţii din Elizavetovca. În sat a fost amenajat un teren de joacă
- Intersecții amenajate la standardele europene
- Condiții mai bune pentru bolnavi. Tot mai multe insituții medicale din țară sunt renovate