Naționala Moldovei va susţine un meci amical cu selecţionata Azerbaidjanului
Embed:
Naționala Moldovei va susţine un meci amical cu selecţionata Azerbaidjanului, aceasta fiind prima partidă din 2018 pentru "tricolori".
Confruntarea va avea loc pe 30 ianuarie în Antalya. Meciul cu Moldova va fi primul pentru Gurban Gurbanov pe banca tehnică al azerilor.
Cele două reprezentative s-au întâlnit de-a lungul timpului de 9 ori, bilanțul victoriilor fiind de 3-2 în favoarea fotbaliștilor noștri, iar 4 partide s-au încheiat la egalitate.
În cadrul cantonamentului din Antalya, Moldova va disputa încă un amical, însă deocamdată naţionala pe care o vor avea drept adversar "tricolorii" nu a fost făcută publică.
În acelaşi timp nu se ştie nici cine va conduce selecţionata de pe banca tehnică în aceste două partide. Un anunţ ce ţine de soarta antrenorului echipei naţionale va fi făcut în timpul apropiat de oficialii Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal.