Pedofilul care a agresat doi copii în lift a fost prins. El este agent de Poliție
Pedofilul care a agresat, vineri dimineață, doi copii în lift, într-un bloc din București a fost prins de polițiști. Bărbatul, care lucra ca polițist în cadrul Brigăzii Rutiere, și-a recunoscut faptele, scrie digi24.ro.
„Nu cred că i-a ajutat informatia publică (n.r. la prinderea suspectului), ci probele indirecte de pe camerele de supraveghere, există o evidență a populației și e ușor să compari figurile din poze. În măsura în care, faptul că a fost prins pentru o fapta care a fost înregistrată și pe care a făcut-o, nu îl decade din dreptul de a fi reprezentat de un avocat, cu alte cuvinte, la momentul de față, acest ins are prezumția de nevinovăție. Faptul că a fost înregistrat nu înseamnă că a fost condamnat de o instanță”, afirmă Gabriel Diaconu, medic psihiatru.
„Cel mai probabil, procuratura va înainta către o instanță cererea ca acest om să fie expertizat, el are libertatea să refuze expertiza, dar asta l-ar incrima mai mult. Dacă acestă expertiză se va face, trebuie verificat dacă avea discernământ întâi”, adaugă Gabriel Diaconu.
Oribila întâmplare căreia i-au căzut victime cei doi fraţi a avut loc într-un bloc din Sectorul 6 al Capitalei. Pentru că tatăl copiilor era la serviciu, iar mama internată în spital, băiatul şi fetiţa au fost lăsaţi în grija unei prietene de familie. La un moment dat, cei mici au mers acasă, foarte aproape, să ia o pungă cu cereale. La întoarcere, au fost acostaţi de individul necunoscut, în lift.
Individul nu a avut probleme să intre în scara blocului. Blocul în care s-a produs teribilul incident nu are interfon, aşa că bărbatului i-a fost foarte uşor să intre în spatele copiilor şi, mai apoi, să-i urmărească până la lift.
Cei de la INML au confirmat că nu a avut loc un raport sexual.