CEC a respins cererea grupului de iniţiativă privind organizarea referendumului anti-mixt: Numeroase încălcări de procedură şi erori în setul de documente
Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins cererea grupului de inițiativă de organizare a unui referendum de anulare a sistemului electoral mixt. CEC a constatat numeroase încălcări de procedură și erori în setul de documente prezentat de grupul de inițiativă. Ca urmare, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția, această inițiativă nu a putut fi aprobată. Mai mult decât atât, grupul a invocat o lege deja abrogată pentru organizarea referendumului de anulare a sistemului electoral mixt.
Astfel, potrivit Codului de bune practici în materie de referendum, adoptat de Consiliul pentru Alegeri Democratice și de Comisia de la Veneția, recurgerea la un referendum implică în mod necesar respectarea ordinii juridice în ansamblu.
Este necesar să fie respectate garanțiile procedurale și regulile privind formularea textelor proiectelor de legi sau unor prevederi ale acestora.
Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale au depistat mai multe discrepanțe procedurale și chiar erori. Astfel, nu a fost respectat termenul de cel puțin 10 zile de organizare a ședinței grupului de inițiativă, după notificarea primăriei capitalei despre locul și data desfășurării acesteia.
Mai mult, în setul de documente depuse la CEC sunt înscrise 737 de persoane, dintre care una figurează de două ori.
Discrepanțe au fost constatate și în nota de la subsolul procesului-verbal, conform căreia în lista nominală a membrilor grupului de inițiativă sunt incluse 718 persoane.
În același timp, CEC-ului i-a fost prezentată spre aprobare lista membrilor grupului de inițiativă cu 744 de persoane, iar declarații de consimțământ și copii de pe actele de identitate au fost depuse de 726 de persoane.
Codul Electoral mai stabilește că președintele, vicepreședintele și secretarul executiv se aleg dintre membrii grupului de inițiativă. Dar în procesul-verbal lipsesc dovezi că la alegerea biroului executiv au participat numai membrii aleși ai grupului de inițiativă, ba mai mult, este consemnat că au votat 735 de persoane, adică toți participanții la adunarea de constituire. Acest lucru este consemnat în procesul-verbal al adunării de constituire, fapt care demonstrează încă o dată că aceștia au fost aleși de adunarea întreagă și nu exclusiv de grupul de inițiativă format, care numeric nu coincide cu numărul participanților la adunare, chiar cu toate discrepanțele în cifre remarcate până acum.
Există discrepanțe și între textul proiectului de lege propus spre referendum și cel prezentat Comisiei Electorale Centrale.
Mai mult, conform Codului bunelor practici în materia electorală, adoptat de Comisia de la Veneția, elementele fundamentale ale dreptului electoral, în special, sistemul electoral propriu-zis, nu trebuie să fie amendate decât cel puțin cu un an înainte de alegeri. Iar alegeri parlamentare ordinare urmează să aibă loc în acest an.
Reieșind din aceste argumente și procedurile recomandate de Comisia de la Veneția, cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului de modificare a sistemului electoral a fost respinsă.
- CEC a decis: Dorin Chirtoacă nu este admis în calitate de participant la referendum
- Judecătorii au respins cererea lui Dorin Chirtoacă privind inregistrarea la referendum
- Referendumul de demitere a lui Chirtoacă. Când vor apărea primele rezultate preliminare
- Referendumul din Chişinău privind demiterea primarului Dorin Chirtoacă, INVALIDAT. Decizia, votată unanim de CMC