Informaţii pentru consumatori. Ce trebuie să conţină obligatoriu etichetele alimentelor
Reguli mai stricte pe etichetele care informează consumatorii despre componenţa produselor alimentare. Pe acestea nu se vor mai regăsi informaţii care le atribuie proprietăţi pe care nu le au. În special, este vorba de ambalaje care promit siluete de invidiat sau vindecarea de anumite boli. O lege în acest sens a fost publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit documentului, etichetele trebuie să conţină denumirea produsului alimentar, lista şi cantitatea ingredientelor, dar şi informaţii privind data-limită de consum sau data fabricării şi termenului de valabilitate. Pe lângă acestea, vor trebui să fie indicate condiţiile de păstrare, dar şi declaraţia nutriţională care va conţine valoarea energetică a produsului.
Documentul prevede necesitate de a indica ingredientele care pot provoca alergii. Printre acestea se numără lupinul, arahidele sau lactoza. Astfel, consumatorii vor fi protejaţi de la reacţii adverse la produsele alimentare.
Medicii ne recomandă să citim foarte atent etichetele produselor alimentare înainte a le procura.
"Suntem persoane cu un fon alergic destul de evident, avansat, este foarte specific pentru fiecare spectru de alergeni, ar fi bine ca produsul acesta să fie la sfârşitul listei de componente sau să lipsească în genere din lista de componenţă a produsului procurat", a spus Nadejda Plăcintă, medic
Omenii spun că, în prezent, puţine produse de pe rafturile magazinelor conţin informaţii corecte pe ambalaj.
"Este foarte necesar să avem informaţia corectă, dar nu toţi oamenii citesc atent etichetele."
"Copilul meu este alergic şi sunt atentă la componenţa produsului, pentru că este o problemă. Astfel, această lege este binevenită."
"Ar fi mai bine să fie mai stricte, pentru că nu prea se controlează mâncărurile acestea."
Documentul va intra în vigoare peste un an, când Guvernul va elabora şi adopta actele necesare pentru implementarea legii.