Space X va trimite doi oameni într-o călătorie în jurul Lunii, până la sfârşitul acestui an
Compania SpaceX, fondată de Elon Musk, are planuri mari pentru anul 2018. Californienii vor să trimită o capsulă autonomă cu echipaj uman în jurul Lunii, şi chiar şi mai departe de aceasta, înainte ca ea să se întoarcă în siguranţă pe Pământ, scrie adevarul.ro.
Testările propulsorului Falcon Heavy, cea mai puternică rachetă din lume în acest moment, abia au început, iar la finalul lunii ianuarie ea urmează să efectueze şi primul zbor în afara atmosferei terestre. Scopul dezvoltării acesteia este o viitoare misiune pe planeta Marte, însă ea va trebui să mai fie pusă la treabă de câteva ori până atunci.
Undeva spre finalul lui 2018, Musk va lansa o misiune către Lună. Falcon 9 Heavy va transporta pe orbită capsula Crew Dragon, iteraţia destinată pasagerilor umani a Dragon 2, modulul folosit pentru aprovizionarea Staţiei Spaţiale Internaţionale.
Elon Musk nu a spus încă nimic despre identitatea celor două persoane însă toate informaţiile duc către organizarea unui zbor "de agrement".
Nici preţul plătit nu a fost dezvăluit publicului, însă putem presupune că acesta se ridică la câteva milioane bune de dolari per bilet.
Zborul capsulei Dragon Crew se va folosi de traiectoria misiunilor Apollo, cele care au dus omul pe Lună, iar aceasta va trece razant pe lângă suprafaţa satelitului natural al Pământului.
Odată trecută de lună, Dragon Crew va mai parcurge o scurtă disanţă prin Spaţiul Îndepărtat, până a se reîntoarce pe planeta noastră.
- Space X a lansat cu succes o rachetă reutilizată
- O rachetă de tip Falcon 9 a decolat cu succes de pe cosmodromul Cape Canaveral. Care este misiunea principală
- Space X a lansat cu succes o rachetă de tip Falcon 9 (VIDEO)
- O rachetă de tip Falcon 9 a companiei Space X a decolat cu succes de pe cosmodromul Kennedy