O ţară îşi pregăteşte populaţia în cazul unui război. Ce distribuie autorităţile oamenilor
Suedia îşi instruieşte populaţia cum să reacţioneze în caz de răboi. Ţara pregăşte o broşură care include informaţii despre cum ar trebui să reacţioneze oamenii în cazul unui conflict armat, în contextul îngrijorărilor legate de ameninţarea rusă, relatează The Telegraph.
Broşura va fi trimisă la cele 4,7 milioane de locuinţe, fiind publicată la trei decenii de la ultima apariţie a unui asemenea ghid, scrie libertatea.ro.
Astfel, oamenii vor fi sfătuiţi cum să se pregătească în cazul unui război pentru a se asigura că au hrană şi apă. Manualul numit „Dacă vine războiul” va face parte şi dintr-un plan de consolidare a apărării civile. Astfel, oficialii de la Stockholm au explicat că, dacă ghidurile realizate în perioada Răboiului Rece „erau focalizate doar pe război, astăzi societatea este complet diferită”.
Suedia este o ţară neutră, însă şi-a dezvoltat în ultimii ani colaborarea cu NATO şi a suplimentat sumele destinate bugetului apărării. De altfel, în septembrie 2017, ţara a găzduit cel mai mare exerciţiu militar din ultimii 23 de ani, la care au luat parte 19.000 de militari atât din Suedia, cât şi din Finlanda, Danemarca, Estonia, Lituania, Letonia, Franţa, Norvegia şi Statele Unite. În plus, ţara a restabilit serviciul militar obligatoriu.
- Apă-Canal Chișinău lansează un proiect-pilot. Vor fi deschise conturi personale pentru facturarea apei potabile direct cu locatarii
- O tânără, bătută cu BESTIALITATE într-un club, pentru că nu a lăsat un bărbat să o agreseze sexual (FOTO)
- "Nu depășiți linia roșie!" Ce ar provoca un nou război în Balcani