Securitatea energetică a Republicii Moldova, discutată de viceprim-ministrul Iurie Leancă la Bruxelles
Viceprim-ministrul Iurie Leancă a avut astăzi o întrevedere cu Maroš Šefčovič, Vicepreședintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică. Oficialii au avut un schimb de opinii cu privire la evoluțiile recente în domeniu, înregistrate la nivelul UE și cel național.
În intervenția sa, vicepremierul a reiterat solicitarea de sprijin din partea Uniunii Europene în realizarea obiectivului de interconectare a Republicii Moldova la rețelele europene de transportare a resurselor de gaz și electricitate. În context, a fost exprimat angajamentul politic al autorităților de la Chișinău de a respecta obligațiunile care decurg din Acordul de Asociere pe segmentul energetic.
Vicepreședintele Šefčovič a făcut o evaluare a situației regionale în domeniul interconectărilor și s-a referit la necesitatea consolidării eforturilor în asigurarea securității energetice.
De asemenea, au fost analizate perspectivele de cooperare în domeniul energiei, eficienței energetice și energiei regenerabile. Oficialul european a subliniat importanța transpunerii depline a pachetului energetic III și asigurării independenței Agenției Naționale de Reglementare în Energetică.
- Situaţie dramatică în Polonia şi Germania. Furtuna Friederike a ucis 8 oameni, iar alţi 60 au fost răniţi
- Iurie Leancă pleacă la Bruxelles. Vicepremierul pentru Integrare Europeană are programate întrevederi cu oficialii europeni
- Vicepremierul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, începe vizita oficială la Bruxelles
- Fabricile Ford din Rusia vor să exporteze maşini pe piaţa din Europa