Veşti triste pentru fanii cântăreţei Celine Dion. Şi-a anulat toate concertele din cauza problemelor grave de sănătate
Celine Dion trece, de doi ani, printr-o perioadă dificilă și se pare că problemele artistei nu par să se sfârșească prea curând. Aceasta suferă de o infecție puternică în gât, de natură să-i afecteze corzile vocale.
După decesul soțului său, care a părăsit-o în ianuarie 2016 ca urmare a unei lupte crâncene cu cancerul, urmat la doar câteva zile de decesul fratelui său, din aceași cauză, Celine Dion s-a retras pentru o perioadă din viața publică și și-a plâns suferința departe de scenă și de camerele de filmat. De asemenea, la doar câteva luni după cumplita dramă, aceasta și-a înmormântat cumnatul, decedat de un cancer agresiv. Mai mult decât atât, îndrăgita artistă a aflat că aceași boală cruntă continuă să-i lovească familia, după ce una dintre surorile sale, căreia i-a păstrat anonimatul, a fost diagnosticată cu cancer la gât, scrie Realitatea.net.
Celine Dion s-a confruntat cu nemilosul cancer încă din anul 2003, atunci când și-a pierdut prima ființă dragă, pe tatăl său, din această cauză.
Întoarsă, din nou, pe scenă, la începutul acestui an, Celine Dion, a avut de înfruntat un nou diagnostic cumplit care a obligat-o să-și anuleze toate concertele din perioada următoare. Aceasta prezintă o infecție puternică în gât de natură să-i afecteze corzile vocale, iar Celine a fost supusă unui tratament urgent și este posibil ca în viitor să treacă și printr-o operație, în caz contrar, artista ar putea rămâne fără voce.
În ciuda tuturor problemelor sale de sănătate, cântăreața a anunțat că turneul din Asia nu va fi anulat, însă anunțul acesta a fost făcut pe 12 ianuarie. De atunci până în momentul de față, aceasta a fost nevoită să-și anuleze toate celelalte concerte, iar fanii sunt extrem de îngrijorați de starea sa de sănătate, cu atât mai mult aceștia crezând că ar putea fi vorba de aceeași cumplită boală, cancerul.