Bilanţul atentatului de la Kabul: 103 morţi şi 235 de răniţi. Ministrul afgan a oferit detalii îngrozitoare despre cum s-a întâmplat totul
Foto: telegrafonline.ro
Bilanţul atentatului cu ambulanţă-capcană, comis sâmbătă în centrul Kabulului, a crescut la 103 morţi şi 235 de răniţi, printre care se numără şi mulţi poliţişti, a anunţat duminică ministrul de interne Wais Barmak, relatează AFP, Reuters şi dpa, scrie agerpres.ro.
"Din nefericire, mulţi dintre cei răniţi au murit după ce au fost duşi la spital şi numărul martirilor a ajuns acum la 103 morţi şi 235 de răniţi. Noi am pierdut de asemenea un număr mare de poliţişti: cinci dintre ei au murit şi 30 au fost răniţi", a declarat Barmak într-o conferinţă de presă.
Ministrul afgan a declarat că cel puţin două vehicule, care au fost vopsite pentru a părea ambulanţe, au fost implicate în atac, iar unul dintre ele a explodat când şoferul a fost oprit de poliţie la un al doilea punct de control.
Potrivit ministrului, "imaginile suprinse de camerele de luat vederi arată două ambulanţe; prima a fost verificată la un punct de control: se poate vedea cum un poliţist vorbeşte cu şoferul înainte să-l lase să treacă, la fel şi a doua ambulanţă despre care a crezut că o însoţeşte pe prima".
"Cele două ambulanţe au oprit în parcarea spitalului şi au plecat după 20 de minute, îndreptându-se spre al doilea punct de control, fiind oprite de poliţişti. Atunci s-a produs explozia", a mai spus el.
Spitalul Jamhuriat se afla între cele două puncte de control, într-o zonă cu mai multe clădiri guvernamentale.
Atentatul, revendicat de talibani, unul dintre cele mai sângeroase comise la Kabul în ultimii ani, este al treilea atac comis într-o săptămână în Afganistan după cel asupra hotelului Intercontinental de pe 20 ianuarie şi atentatul de miercuri împotriva organizaţiei "Salvaţi Copiii" de la Jalalabad.