SĂLI DE JUDECATĂ ÎN PENITENCIARE. Dosarele deţinuţilor vor putea fi examinate direct în închisoare
Plângerile deținuților care reclamă condițiile din închisori sau cererile de eliberare înainte de termen vor putea fi examinate direct în puşcării. În toate penitenciarele din ţară au fost amenajate săli de judecată. Acest lucru este posibil datorită modificărilor efectuate în legislaţiei, care permit magistraţilor să se deplaseze în închisori.
"Aproape 90-95 la sută cereri depuse de condamnați cu subiecte diferite. În primul rând asta ține de cererile de eliberare condiționată, înainte de termen, condițiile de detenție, aici mă refer la drepturile omului", a spus Aureliu Sushan, director interimar Departament Instituții Penitenciare.
Primele 34 de cereri au fost examinate, acum două zile, în penitenciarul din Lipcani. Noua procedură este mai puțin costisitoare și mai eficientă.
"În sala de judecată, ca randament putea să examineze șapte plângeri pe zi, atunci deplasându-se în penitenciar 35 de hotărâri au fost adoptate", a declarat Dorel Musteaţă, președinte interimar CSM.
În scurt timp, practica va fi implementată și în penitenciarul din Cricova, unde a fost amenajată o sală de judecată.
Tribuna și stema de stat au fost confecționate din lemn chiar de către deținuții de aici, iar cel care a creat ciocanul este condamnat pentru jaf. A scris deja cerere de eliberare condiționată și speră că decizia judecătorului va fi anunțată chiar din această sală.
Lunar, cheltuielile penitenciarului din Cricova pentru escortarea deţinuţilor la judecătorii ajung, în medie, până la 70 de mii de lei.
"Escortarea presupune unele riscuri. La un moment dat transportul lasă de dorit. Au fost unele cazuri de deteriorare a automobilului special. Am avut amânări ale ședințelor în instanță din cauza deteriorării automobilului de serviciu", Vitalie Falcă, șef penitenciar nr.4 Cricova.
Trei mii de escorte asigură zilnic deplasarea deținuților la ședințe. Pentru acoperirea necesităților ar fi nevoie de încă 800.
Se dispune ordinul de escortare a 15 deținuți in penitenciarul 15 Cricova la judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani.
"Multe escorte se fac, multe rețineri. Ne aflăm uneori toată ziua în sălile de judecată", a declarat Vasile Cebotari, membru escortă.
Psihologii spun că escortarea pușcăriașilor este un stres pentru ei.
"Ei primesc masa la timp aici pe loc. Ei nu se incomodează să se schimbe de haine. Să stea câte 20-30 de ore în mașină, toată ziua în instanța de judecată", a zis Tamara Rusu, psiholog penitenciarul nr.15 Cricova.
Anual, aproape 100 de milioane de lei sunt cheltuite pentru serviciile de escortă. O atfel de practică a existat anterior, însă judecătorii au renunțat la ea în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009.
- Morcovi umpluți cu droguri, specialitatea deținuților de la Penitenciarul nr.17 din Rezina (FOTO)
- Cele mai ingenioase metode utilizate de deținuți și rudele acestora pentru a introduce obiecte interzise în penitenciare
- Subcultura criminală din penitenciare, cercetată de experți europeni
- Un bărbat din Anenii Noi, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru că a exploatat sexual două minore