NINSOARE RECORD LA MOSCOVA: Copaci doborâți, fire de electricitate rupte, zeci de accidente rutiere și mai multe zboruri anulate
Copaci doborâți, fire de electricitate rupte, zeci de accidente rutiere și mai multe zboruri anulate. Este situația din Moscova lovită de cea mai puternică ninsoare din ultimul secol, unde a căzut mai mult de jumătate din norma de precipitații pentru luna februarie.
Stratul de zăpadă umedă şi grea a atins peste 40 de centimetri.
Autoritățile locale i-au sfătuit pe oameni să stea astăzi acasă și să evite călătoriile cu maşina. Traficul rutier este îngreunat şi din cauza copacilor care au blocat mai multe drumuri. Peste 14 mii de echipaje de deszăpezire au lucrat toată noaptea.
”Ascultăm radioul pentru a fi la curent cu ce se întâmplă, cât va mai ninge. Încercăm din greu să curățăm drumurile.”
”Suntem nevoiți să lucrăm într-un ritm alert. Am impresia că va ninge aşa până în martie.”
Situația este şi mai gravă pe cele trei aeroporturi din capitala rusă: Domodedovo, Vnukovo și Șeremetievo. Lucrătorii nu reușesc să curețe pistele, așa că peste 100 de zboruri au fost anulate sau amânate.
Nici prognozele meteorologilor nu sunt tocmai bune. Va ninge toată ziua până la noapte, când temperaturile vor cădea până la minus 15 grade.