Atacuri chimice în Siria. SUA acuză Rusia de întârzierea unei declaraţii de condamnare la ONU
Foto: bibliatodo.com
SUA au acuzat luni Rusia că face să întârzie adoptarea unei declaraţii de condamnare de către Consiliul de Securitate al ONU a presupuselor atacuri chimice recente în Siria, soldate cu zeci de răniţi, printre care copii, relatează AFP, scrie agerpres.ro.
Există "dovezi clare" care confirmă folosirea clorului în aceste atacuri comise în Ghouta Orientală, o suburbie a Damascului, a subliniat ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, în cadrul unei reuniuni a Consiliului privind utilizarea armelor chimice în Siria. "Avem informaţii despre folosirea clorului de către regimul Assad împotriva propriului popor în mai multe rânduri în ultimele săptămâni şi, din nou, ieri", a spus ea.
Cei aproximativ 400.000 de locuitori din Ghouta Orientală, fief al rebelilor, sunt sub asediu din 2013.
SUA au transmis celor 14 parteneri ai lor din Consiliu un proiect de declaraţie care condamnă utilizarea armelor chimice în Siria. Potrivit diplomaţilor, Moscova a cerut timp înainte de adoptare, pentru a face propriile comentarii.
"Rusia întârzie adoptarea acestei declaraţii - o simplă condamnare legată de copiii sirieni care au probleme cu respiraţia din cauza clorului", a spus Nikki Haley.
Potrivit proiectului de text obţinut de AFP, Consiliul de Securitate intenţionează să condamne "în termenii cei mai fermi un presupus atac cu clor, la 1 februarie, la Douma, un oraş din Ghouta Orientală, de la periferia estică a Damascului, în care au fost răniţi peste 20 de civili, între care copii".
Declaraţia evocă o "gravă preocupare după cele trei presupuse atacuri cu clor în Ghouta Orientală în ultimele săptămâni. Cei responsabili de utilizarea armelor chimice, inclusiv clor sau orice alt produs chimic, trebuie să răspundă pentru acţiunile lor", menţionează textul.
De la începutul războiului în Siria în 2011, regimul preşedintelui Bashar al-Assad a fost acuzat de mai multe ori de către ONU pentru utilizarea gazului de clor sau a gazului sarin în atacuri chimice soldate uneori cu numeroase victime omeneşti. În ianuarie, regimul sirian a dezminţit că ar fi recurs la arme chimice, o poziţie reiterată luni de reprezentantul său la ONU.
La sfârşitul anului 2017, mai multe veto-uri ruseşti au dus la dispariţia unui organism de anchetă comună ONU/OIAC ( Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice), cunoscut ca Mecanismul Comun de Investigaţie (Joint Investigative Mechanism - JIM), privind atacurile chimice din Siria. În ianuarie, Moscova a propus o rezoluţie care prevedea crearea unui nou organism de anchetă. Acesta a fost considerat însă "inacceptabil" de către Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa.