Cel mai celebru dinozaur din lume de la Muzeul din Chicago este demontat şi va fi expus într-o altă zonă
Embed:
Cel mai celebru dinozaur din lume, Sue de la muzeul Field din Chicago, se pregăteşte de mutare. Scheletul va fi expus într-o altă zonă a muzeului, mai exact la un balcon, pentru a fi restaurat. Locul său va fi luat de un alt dinozaur, mult mai mare.
Scheletul a fost descoperit în 1990 de Sue Hendrickson, o exploratoare americană, de la care a primit şi numele, deşi nu se cunoaşte dacă dinozaurul era mascul sau femelă. Până în prezent, este cea mai mare şi cea mai completă fosilă de Tyranosaurus Rex găsită vreodată. Are peste 12 metri lungime şi aproape 4 metri înălţime.
"Probabil că a murit în apropierea unui râu, în perioada inundaţiilor de primăvară şi a fost acoperită rapid de aluviuni, ceea ce e un fenomen natural", a declarat Bill Simpson, paleontolog, Muzeul Field din Chicago.
Restauratorii vor să îi adauge câteva oase care nu au fost folosite atunci când a fost reconstituit scheletul expus în muzeu. Cu ajutorul ştiinţei, ei pot acum calcula mişcările naturale ale dinozaurului.
"O să îi schimbăm poziţia, ţinând cont de datele ştiinţifice. O să ţinem cont de mişcarea naturală a şoldurilor - legătura dintre șolduri, genunchi şi coaste. Mâinile vor fi altfel poziționate. Întregul profil se va modifica pentru că vom adăuga câteva oase", a zis Jaap Hoogstraten, directorul expoziţiilor, Muzeul Field din Chicago.
Sue e expusă la parterul Muzeului Field din Chicago, din anul 2000. Dinozaurul va putea fi admirat din nou din 2019.