Rezerva Federală americană are un nou preşedinte. Cine este Jerome Powell
Jerome Powell, persoana aleasă de Donald Trump pentru postul de preşedinte al Rezervei Federale americane, a preluat luni în mod oficial conducerea celei mai mari bănci centrale a lumii promiţând că va explica ceea ce face şi că va respecta tradiţia de independenţă a Fed, scrie Digi24.ro.
Într-o scurtă ceremonie care a avut loc în camera unde se reuneşte Consiliul director al Fed, Jerome Powell a depus jurământul în calitate de al 16-lea preşedinte al Federal Reserve. "Sunt onorat de această oportunitate de a servi poporul american. Ţin să îmi subliniez angajamentul de a explica ceea ce facem şi de ce o facem", a declarat Jerome Powell după ce a depus jurământul, potrivit Agerpres.ro.
Nu este clar motivul înlocuirii lui Janet Yellen, mai precis cauzele pentru care majoritatea comitetului FED care a făcut numirea nu i-a acordat acesteia un al doilea mandat. Speculațiile sunt că astfel Donald Trump a dorit să mai scape de o persoană cheie numită de predecesorul său, Barack Obama. Atât Yellen, cât și Powell par a fi adepții creșterilor mici dar constante a ratelor dobânzii în condițiile unei economii în creștere.
Republican moderat şi jurist de profesie, Jerome Powell, care duminică a împlinit 65 de ani, îi va succeda în funcţie lui Janet Yellen, prima femeie numită vreodată în fruntea Fed în istoria de 100 de ani a instituţiei. Aceasta a recunoscut vineri că a fost dezamăgită pentru că nu a fost reconfirmată pentru un al doilea mandat de patru ani.
În alocuţiunea sa, Jerome Powell a insistat asupra tradiţiei de non-partizanat politic a Băncii centrale a SUA care trebuie să ia decizii obiective pe baza celor mai bune date disponibile. Chiar dacă bursa de pe Wall Street a înregistrat vineri cea mai gravă scădere de după luna iunie 2016, Powell a evocat o imagine optimistă a economiei americane în condiţiile în care rata şomajului şi inflaţia sunt scăzute iar economia este în creştere.
"Prin deciziile noastre de politică monetară, vom susţine continuarea creşterii economice, o piaţă a muncii sănătoasă şi stabilitatea preţurilor", a spus Jerome Powell.
Primele declaraţii ale lui Jerome Powell în calitate de preşedinte al Fed vor fi făcute la mijlocul acestei luni în faţa Congresului, cu ocazia unei audieri cu privire la starea economiei. Ulterior, în perioada 20-21 martie, Jerome Powell va prezida prima sa reuniune a comitetului de politică monetară al Fed, ocazie cu care o serie de analişti se aşteaptă ca Fed să decidă prima majorare a costului creditului din acest an.