Când se vor mări salariile bugetarilor. Declaraţiile lui Pavel Filip
Președintele Parlamentului Andrian Candu și Prim-ministrul Pavel Filip s-au întâlnit astăzi, 6 februarie într-o şedinţă comună unde s-au discutat despre prioritățile comune pentru anul 2018. Unul dintre obiectivele de bază anunţate presupune pregătirea reformei în domeniul salarial. Potrivit premierului, pentru implementarea unei astfel de reforme este nevoie ca ţara noastră să aibă un sistem echitabil de salarizare.
"De obicei când vorbim de reforme vorbim anume despre un proiect de lege asupra căruia se munceşte din greu la Guvern. Este vorba despe legea unitară cu privire la salarizare, pentru că ceea ce avem astăzi este o fragamentare excesivă practic multe domenii şi anume domeniul public este fragmentat şi are legi separate. Salariile se conţin din mai multe componente, adaosuri la mai multe suplimente, iar acest lucru a complicat lucrul. Pe parcursul anului s-au complicat lucrurile acestei legi. Noi ne-am propus să venim cu o lege unitară cu privire la salarizare şi obictivul nostru este să aprobăm această lege în acesată sesiune parlamentară. Ministerul de Finanţe este responsabil de elaborarea acestei legi, o au drept prioriate. În primul rând noi trebuie să fim siguri că avem un sistem echitabil de salarizare" a spus premierul Pavel Filip.