SPACEX, LANSARE CU SUCCES. Racheta a fost plasată pe orbita solară
Embed:
Falcon Heavy, cea mai puternică rachetă funcțională fabricată de SpaceX și a doua cea mai puternică din istorie, a fost lansată cu succes de pe centrul spațial din Florida. Iniţial, zborul a fost amânat cu peste două ore din cauza vântului puternic.
Nava a transportat în spațiu mașina fondatorului companiei SpaceX, Elon Musk. La volanul vehicului electric a fost aşezat un manechin botezat Starman - porecla regretatului interpret David Bowie. Acesta a fost plasat pe orbita solară, pe o traiectorie care îl va aduce în apropierea orbitei planetei Marte. Sistemul audio al maşinii rulează melodia, Space Oddity a artistului - în traducere "O ciudăţenie spaţială".
După două minute și jumătate de la lansare, două propulsoare ale rachetei s-au desprins și s-au întors cu succes pe Pământ. Al treilea, care trebuia să aterizeze pe o platformă aflată la câteva sute de kilometri, în largul oceanului, nu a încetinit căderea la timp și s-a prăbușit. Racheta Falcon Heavy are o putere echivalentă cu 18 avioane Boeing 747 și poate transporta circa 64 de tone pe orbită.