A fost prezentată pelicula filmului "Şi va fi..." în regia lui Valeriu Jereghi
O peliculă regizată de Valeriu Jereghi acum 25 de ani poate fi ea însăşi subiect de film. Istoria producţiei "Şi va fi", singura de la noi din ţară proiectată la Festivalul de la Cannes, este impresionantă. Caseta video a ars într-un incendiu la Moscova, în locuinţa unui prieten de-al regizorului.
Decenii la rând s-a crezut că pelicula nu mai poate fi recuperată, însă Arhiva de Film din Franţa a venit cu marea veste: o copie a producţiei s-a păstrat, după prezentarea de la Cannes. Aceasta a fost restaurată şi recent repatriată în Moldova. Pelicula filmată în anul 1992 în România a prins viaţă într-un cinematograf din Capitală.
"După 25 de ani, astăzi l-am privit prima dată pe ecran. Imediat aşa mi-au apărut toate amintirile s-au descoperit.
Toate emoţiile, la fiecare cadru, episod. Pentru mine astăzi, în această o oră şi 30 s-a proiectat o viaţă în detalii pe care am avuto atunci când am realizat acest film", a spus Valeriu Jereghi, regizor.
"Sunt foarte bucuros ca în numele Franţei să remit oficial Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării versiunea digitală a filmului Şi va fi, o lucrare foarte importantă pentru patrimoniul cinematografic din Republica Moldova."
Pelicula povesteşte perioada războiului din Transnistria şi o are în rolul principal pe actriţa româncă Maria Ploae. Aceasta împreună cu un copil încearcă să supravieţuiască perioadei complicate.
"Valeriu atât îmi spunea, Maria eu nu vreau o actriţă care să joace bine, eu vreau ca femeia asta să fii chiar tu", a spus Maria Ploae, actriţă.
La prezentarea filmului au venit sute de oameni. Ei au adunat într-o oră şi jumătate, atât cât a durat pelicula, impresii şi emoţii care cu greu pot fi descrise în cuvinte.
"Mi-a plăcut filmul îndeosebi pentru rolul feminin e de apreciat eu nu ştiu dacă un bărbat proceda la fel. Nu ştiu cred că se arunca în faţa tancului cu siguranţă."
"Mi-a plăcut foarte mult că filmul a revenit acasă este o operă de importanţă naţională."
"Îmi pare bine că s-a găsit, a fost salvat şi a apărut în ţară.
Filmul "Şi va fi..." este accesibil acum şi publicului francez, după ce a fost subtitrat.