Singura şcoală de muzică din oraşul Cantemir riscă să rămână fără profesori
Singura şcoală de muzică din oraşul Cantemir riscă să rămână fără profesori. 7 dintre cei 16 pedagogi şi-au depus cererea de demisie.
Plecările în lanţ au pornit după ce irectoarea şcolii de muzică "Valeriu Hanganu" a refuzat să le plătească profesorilor pentru orele suplimentare. Unul dintre pedagogi a depus o petiţie la Consiliul Raional Cantemir, iar managerul instituţiei a reacţionat cu insulte.
"Cum se manifestă aceată răzbunare? Prin zânzanie, intrigă, complot, compromate şi chestii josnice. Noi suntem foarte indignaţi", a spus profesoara de muzică, Doina Argint.
"Mă umilea, de multe ori în faţa colectivului, aproape de fiecare dată spunea "Domnul Iurie, luaţi seama", deci discuţii de tot felul", a spus profesorul de muzică, Iurie Crihan.
Ion Solomon a predat mai mult de trei decenii. Îi pare rău că s-a ajuns la această situaţie, dar nu mai poate lucra în această atmosferă.
"Ne-am strâns toate rechizitele, notele intrumentele vreau să le dau în primire", a spus profesorul de muzică, Ion Solomon.
De aceeaşi părere sunt şi alţi profesori.
"Ce se întâmplă acum este o tragedie, pentru că tot ce am construit de-a lungul anilor, s-a distrus în câteva zile", a spus profesoara de muzică, Elena Scutelnic.
Regretă cele întâmplate şi fosta directoare, care a condus instituţia timp de 37 de ani.
"Situaţia este catastrofală. Mă doare ca profesor, ca om, mă doare pentru că situaţia dată nu duce la bine", a spus fosta directoare a şcolii de muzică, Virginia Boncev.
Părinţii sunt idignați de faptul că elevii vor rămâne fără profesori. Şi ei au scris o petiţie la Consiliul Raional Cantemir.
"Se dedică pentru fiecare copil, le apără drepturile în faţa altor profesori. Fac totul pentru ca discipolii să vrea să înveţe şi ei îi iubesc."
"Ieşim pe uşă, începe a plânge. Dacă aceste doamne ar fi interesate de bani şi business, copiii ar plânge? Eu nu cred."
Directorul instituţiei susţine că nu poate plăti orele suplimentare, pentru că contrar legii. În ceea ce priveşte comportamentul impulsiv, ea şi-a cerut scuze de la angajaţi.
"Cu ceea ce am greşit eu, îmi cer iertare. Dumneavoastră ştiţi că eu sunt severă şi principială. Ceea ce am de spus spun în faţă. Poate şi aveţi dreptate", a spus directoarea şcolii de muzică, Tatiana Coroi.
Profesorii însă nu dau înapoi.
"Rămânem tot colectivul care a scris cerere numai dacă pleacă doamna director. Asta e condiţia noastră", a spus profesorul de muzică, Iurie Crihan.
Autorităţile locale spun că au iniţiat o anchetă internă pentru a rezolva situaţia.
"Să găsim cu adevărat cine este vinovat şi nicidecum nu vom încerca să ţinem partea cuiva, care nu este corect", a spus vicepreşedintele raionului Cantemir, Ion Dimcea.
La Şcoala de Muzică "Valeriu Hangan" din Cantemir învaţă aproximativ 240 de copii.