PROBLEME LUATE ÎN VIZOR. Locuitorii din sectorul Ciocana au avut o întâlnire cu responsabilii de la Primărie și deputatul Nae-Simion Pleșca
Embed:
Locuitorii din sectorul Ciocana al Capitalei au avut posibilitatea să pună întrebări responsabililor de la Primărie şi să se plângă pe problemele cu care se confruntă. Cel mai des, ei au reclamat starea deplorabilă a drumurilor, a curților blocurilor şi a terenurilor de joacă. Întâlnirea a fost organizată de deputatul Nae-Simion Pleșca.
"Nu e la timp făcut acolo ogrăzile care sunt în dezastru. Trebuie de hotărât întrebarea asta, de ridicat întrebarea să fie la un nivel mai sus. Acum dacă ne-am întâlnit toți o să se hotărască întrebarea asta", a spus un locuitor.
"Probleme la casa noastră anume căldura să o facem verticală să fie. E foarte bine că se fac adunări și mai des ar fi bine așa ceva", a zis alt locuitor.
Oamenii s-au interesat şi despre noile facturi la căldură.
"Luna asta facturile au fost mai puțin mai mici în comparație cu anul trecut. Termoelectrica are posibilitatea ca să regleze această temperatură și noi o facem deja de doi ani de zile", a declarat Veaceslav Ene, director general "Termoelectrica".
Deputatul democrat Nae-Simion Pleșca s-a arătat convins că problemele dezbătute vor fi rezolvate.
"Eu voi avea putere și timp să le sistematizez și să le pun pe masa responsabililor sau o serie de probleme elementare să încercăm împreună cu locatarii să le rezolvăm", a menționat Nae-Simion Pleșca, deputat PDM.
La finalul întâlnirii a fost organizat un concert susținut de artiști autohtoni.

- Ministrul de externe, Tudor Ulianovschi a avut o întâlnire cu conducerea German Marshall Fund
- PROIECTE COMUNE CHIȘINĂU-IAȘI. În Capitală va fi un centru pentru pregătirea medicilor
- Preşedintele turc, Recep Erdogan s-a întâlnit cu Papa Francisc la Vatican. Tema discuţiilor
- Întrevederea Ministrului Tudor Ulianovschi cu Ambasadorul Austriei, Christine Freilinger