Bine de ştiut! Topul alimentelor contrafăcute
foto: publika.md
Conform publicației Listverse, în topul produselor contrafăcute, care pot fi foarte periculoase pentru consumatori, se numără alimente pe care mulți dintre noi le consumăm zilnic. Vorbim despre brânză, lapte, ulei de măsline extravirgin, miere sau vită kobe.
Brânza poate fi un adevărat pericol pentru consumatori fiindcă pe piața românească există acest aliment care nu conține nicio urmă de lapte. Un exemplu în acest sens ar fi brânza bulgărească în alcătuirea căreia se folosește, în loc de lapte și zer, praf și uleiuri vegetale.
Și ketchup-ul se află pe lista produselor contrafăcute. Este celebru cazul de acum aproape trei ani, din Statele Unite, când a fost descoperit un lot uriaș de ketchup "Simply Heinz" care era, de fapt, ketchup obișnuit. In plus, folosea zahăr în rețetă în loc de sirop de fructoză de porumb.
Vita kobe este o delicatesă culinară, un kilogram de carne costând în jur de 900 de lei. Specialiștii susțin că are un gust de neegalat, cu toate acestea nu toată carnea vânduta drept "vita Kobe" provine de la animale nascute, crescute și sacrificate într-o anumită regiune din Japonia. In ultimii ani, în multe restaurante carnea de vită descrisa ca fiind kobe a fost falsă.
Nici în uleiul de măsline extravirgin nu mai putem avea încredere fiindcă în urma unui control făcut de cei de la Protecția Consumatorului anul trecut s-a dovedit faptul că una din două sticle de ulei de măsline e falsă. Acesta e diluat cu uleiuri de calitate inferioară, cum ar fi uleiul de rapiță.
Mierea este și ea un pericol. Deși în magazine găsești borcane de miere pe care scrie 100% natural, în realitate ar putea conține adaos de apă, coloranți, arome sau zahăr, conform antena3.ro