Nou bilanţ alarmant al deceselor cauzate de GRIPĂ din România
A crescut bilanţul deceselor cauzate de gripă. Încă o victimă a foct confirmată, joi, de autorităţi. Este vorba despre o femeie în vârstă de 80 de ani, din Bucureşti, scrie realitatea.net.
Bilanţul victimelor făcute de gripă creşte de la o zi la alta. În prezent, 30 de decese au fost confirmate din cauza virusului gripal. Ultima victimă este o femeie de 80 de ani, din Capitală.
Ministerul Sănătăţii a transmis populaţiei o serie de măsuri care trebuie luate la nivelul atât al spitalelor, şcolilor sau al farmaciilor, cât şi de fiecare persoană în parte, pentru a preveni eventuale îmbolnăviri cu gripă. Astfel, managerii de spitale au obligaţia să se asigure că sunt respectate cu stricteţe măsurile igienico-sanitare în unităţile sanitare şi că personalul medical are la dispoziţie şi poartă echipamentul de protecţie.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică să prezinte, în cel mai scurt timp, o situaţie a stocurilor de medicamente antivirale specifice pentru gripă existente în spitale şi, după caz, să solicite suplimentarea stocurilor, astfel încât să fie disponibile medicamentele necesare pentru tratamentul pacienţilor internaţi.
Şi farmaciile trebuie să se asigure că au medicamente şi produse necesare prevenirii şi tratării gripei.
Totodată, avertizează Ministerul Sănătăţii, este necesar ca în grădiniţe şi scoli, în fiecare dimineaţă, cadrele medicale să realizeze un triaj, astfel încât să poată fi evitată răspândirea virusului gripal.