Unele categorii de bugetari ar putea beneficia de tichete de masă în acest an. Declaraţiile lui Andrian Candu
Unele categorii de bugetari ar putea beneficia de tichete de masă chiar din acest an. Acest lucru va fi posibil după rectificarea bugetului pentru 2018, cel mai probabil, în luna iunie. Președintele Parlamentului, Andrian Candu susține că în cel mult trei săptămâni, sistemul va fi deja funcțional pentru companiile din domeniul privat.
"Poate este cazul să identificăm câteva categorii, cele mai vulnerabile din punct de vedere al salariilor, care de exemplu ar putea să fie vorba de asistenți în domeniul protecției sociale, educatori în grădinițe, personalul tehnic din grădinițe și din școli, cei care cu adevărat au salarii foarte mici", a declarat şeful Legislativului.
Andrian Candu afirmă că a discutat la acest subiect cu premierul Pavel Filip, care urmează să identifice surse bugetare pentru a acoperi aceste cheltuieli. Deocamdată, nu este clar despre ce sumă este vorba. Mai mulţi agenţi economici sunt pregătiți să implementeze legea tichetelor de masă, care a intrat în vigoare la începutul acestui an. O companie care emite astfel de tichete are deja peste 500 de parteneri, printre care cantine, restaurante sau magazine alimentare.
Potrivit legii, angajații vor primi câte un tichet de masă pentru fiecare zi în care au ieșit la muncă și își vor putea asigura un prânz la cantină, restaurant sau își pot procura produse alimentare de la mai multe magazine care sunt gata să accepte bonurile de masă.
Social