Cauza accidentului din Teleneşti: Maşina NU AVEA cauciucuri de iarnă. Poliţia a făcut razii pe şoselele naţionale
Pentru a reduce numărul accidentelor rutiere, IGP şi INP au decis să convoace şedinţe cu administraţia publică locală, cu agenţii economici şi cu drumarii. Ei se vor întâlni pe traseele pe care au loc multe tragedii şi vor stabili care sunt cele mai frecvente cauze.
Decizia vine după tragicul accident de joi din apropierea satului Verejeni, raionul Telenești, care a luat viața a doi oameni. Potrivit poliţiştilor, tragedia a avut loc din cauza faptului că automobilul nu era echipat corespunzător. Maşina avea pneuri de vară şi din această cauză vehiculul a derapat de pe drumul acoperit cu zăpadă.
Pentru a preveni astfel de tragedii, Inspectoratul Naţional de Patrulare a făcut razii pe şoselele naţionale, iar şoferii care nu aveau cauciucuri de iarnă au fost sancţionaţi.
Acest conducător auto avea la maşină doar două pneuri de iarnă, iar celelalte două erau uzate şi destinate sezonului cald. Bărbatul nu a vrut să recunoască acest lucru nici în ruptul capului.
Unii şoferi spun că nu riscă să folosească pneuri de vară în sezonul rece.
"Inspectoratul Naţional de Patrulare desfăşoară asemenea operaţiuni cu scopul de a asigura siguranţa traficului rutier deoarece mulţi conducători auto nu-şi asigură automobilul cu roţi de iarnă din care motiv sunt produse multe accidente rutiere", a spus Ion Gurdiş, specialist principal la INP.
Conducătorii auto care nu-şi echipează maşina corespunzător sunt pasibili de amendă în valoare de trei sute de lei.
- InfoTrafic: Cum se circulă la această oră în Capitală
- Accident de lux pe strada Mihai Viteazul. A luat o mașină la drive test și a făcut-o zob în câțiva metri (FOTO)
- DESCOPERIRE UNICĂ LA TELENEŞTI. Fragmente din craniul unui animal preistoric şi un dinte de mari dimensiuni, găsite într-o carieră de nisip