Alex McLeish a fost prezentat oficial în calitate de selecţioner al echipei reprezentative de fotbal a Scoţiei. Tehnicianul în vârstă de 59 de ani a semnat un contract cu termenul de scadență în 2020. Postul rămăsese vacant în octombrie 2017 după plecarea lui Gordon Strachan, care nu a reuşit să-i califice pe scoţieni la Cupa Mondială de fotbal din acest an.
"Sunt foarte entuziasmat să revin în funcția de selecţioner al Scoției. Obiectivele noastre sunt câștigarea grupei în Liga Națiunilor și calificarea la EURO-2020."
McLeish revine la cârma echipei Scoţiei după o pauză de 11 ani.
Ultimul său loc de munca a fost clubul egiptean Zamalek Cairo, pe care tehnicianul l-a părăsit în 2016.